Skip to main content

Posts

Showing posts from 2011

Absurd de cuvinte

Jurnal de bord. Data stelara 32947,87 . Stau singur și privesc imensitatea de stele. Geamurile ferestrelor care îmi țin loc de pereți îmi arată stele care trec fără nici o însemnătate pe lângă nava mea. Și sunt atât de multe. Și atât de neînsemnate. Chiar dacă unele strălucesc mai mult. Ce este credința? E doar un ... ”lucru” care ne face s ă credem ca nu suntem doar ..oase și carne. Că avem acel numit suflet care ne face să plângem și să râdem. Și câteodată, să fim fericiți, doar pentru câteva secunde. Minute sau ore. Nu mai mult. Ridic o foaie mototolită. Am scris ’o acum c âteva luni. Atunci când am rămas singur pe nenorocita asta de navă. Nu mi’era fric ă de moarte. Nu. Mi ’era fric ă de goliciunea pe care am simțit ’o în suflet. Rămăsesem singur. Același “c ăpitan ” naiv , care credea în vise colorate și în moș crăciun. Și trebuia să mă simt trădat. Trebuia să plâng, să sufăr. Dar nimic. Ca și cum, acolo unde era acel suflet odată...nu ar bate decât un strop de nimic. D

Nefiresc de albastru

Nu ești ceea ce simți în adâncul sufletului. Ceea ce faci te definește cu adevărat. Cu gândul ăsta am plecat departe de lume, departe de toată frica și tehnologiile oamenilor mari. Și o să vă povestesc ușor, șoptind pe unde'am colindat, ce clipe însetate și de neuitat mi'au cuprins retina ochilor care nu au crezut că vor mai vedea așa clipe. De ce cădem? Ca să învățăm să zburăm. După atâtea momente, o retragere într'o zonă cu valuri colorate și nopți țipătoare era de vis. Și a venit exact când aveam nevoie de el. Concediul. 30 de zile de uitare și de vise sub apă. Nu's multe lucruri de povestit. Dar e un singur lucru pe care aș vrea să'l menționez. Deși nu știum cum ...cum să o fac. Pentru că vezi tu, e ...dubios. Nu știu dacă a fost un vis sau ...chiar s'a întamplat cu adevărat. Dacă voi, după ce o să citiți aceste următoare aiurite rânduri o să aflați, să'mi dați de știre. Nu știu voi care e primul lucru pe care'l faceți când ajungeți la mare, dar

Iarăși plouă

Și cum se putea încheia mai frumos o seară, decât printr'o ploaie? Și chiar dacă i'ai dat cămașa ta, rămânând doar în tricou, chiar dacă o tragi de mână și o ferești de stropii care coboară grăbiți să vă facă să închideți ochii și să mergeți orbi pe căi ascunse ale sărutului timid și chiar dacă mașinile claxonează, vă ocolesc...și șoferii vă zâmbesc, nu le acordați nici o importanță. Stați îmbrățișați, strând și vă spuneți dorințe prin șoapte, săruturi și atingeri... Ploaia vă ascunde fiecare dorință, fiecare atingere, fiecare sărut, fiecare atingere de buze. Și printre stropi ajungeți la el acasă. Stă singur. Ușa se deschide 'ntr'o clipită. El intră primul, ea îl urmează grăbită. Îl ciupe de fund și apoi închide uța după ea. El se întoarce, o prinde de mână, o izbește de perete, se lipește de ea, îi duce amândouă mâini la perete și o întreabă curios...Auzi? Spune'mi ...cât fac 2+2? Uhm? Urmează un moment de tăcere ...apoi amândoi izbucnesc în râs ... Amândoi râd

A uita să fi copil

Ce ...zile. Călduroase. Şi ...numai bune de uitat. De uitat că au existat şi că ai trecut şi că ai aflat şi că totul se termină. Zile în care regreţi că nu ai ascultat de creier şi ai lăsat inima să hotărască ...aiureli. Şi prostii: Şi chiar dacă ăl de sus, cu care ar fi trebuit să gândeşti ştia. Şi te ceartă şi acum. Pentru că ar fi trebuit să'ţi dai seama singur. Şi ţi se pare ciudat. Pentru că e a nu ştiu câta oară când te încăpăţinezi şi nu asculţi de raţiune. În fine. E timpul să nu mai fi copil. Să nu mai crezi în poveşti, pe care le vezi doar în filme. Şi să nu mai crezi vorbele spuse'n vânt.

Stropi de ploaie

Jurnal de bord. Data stelară 07200103,20. ... Şi ploaia nu vrea să vă vadă aşa. Continuă să cadă, poate, poate, o să vă întâlniţi, alergând din calea ploii şi neatenţi, să vă loviţi, să râdeţi uimiţi şi să alergaţi ţinându'vă de mână prin ploaia care acum nu vă atinge. Şi când soarele vă zâmbeşte dimineaţa, să vă găsească îmbrăţişaţi şi zâmbind. Dar încă plouă. Şi maşina care trecuse pe lângă voi şi care aproape că v'ar fi stropit ...dacă nu ai fi avut tu inspiraţia să o tragi de mână spre tine, făcând'o pe ea să'ţi ajungă în braţe nu a reuşit să vă facă să vă sărutaţi. Şi nici acele minute lungi care eraţi prinşi în ochii ceiluilalt nu au fost de ajuns. Şi şansele trec şi nu se mai întorc. Ea acum e altundeva. Nu'i pasă de tine. Şi de ce ar face'o? Ai aşteptat'o după ce a ieşit de la servici cu nişte flori şi o invitaţie în oraş? I'ai scris un mesaj enervant când a fost foarte ocupată? Ai invitat'o la un karaoke, doar ca să o auzi c

Lasă'mă să uit

Contrar minciunilor pe care le spuneam în postul trecut, cum că nu aş mai posta aici, nu am reuşit să las atâtea cuvinte care'mi trec acum prin minte doar să ...treacă. Aşa, fără nici un rost, fără nici o direcţie şi să se piardă ca un simplu vis într'o dimineaţă. Nu. E singurul loc în care ma regăsec, în care râd de prostiile pe care le'am scris şi pe care, încă le scriu. Aşa că o să continui să alătur cuvinte aiurite aici. Şi ...vreau să mai zic nimic. Oh, da. Să nu uit. Vreau să uit.

Greseli

Când aveam cinci ani, ne'au întrebat ce vrem să ne facem când vom fi mari. Răspunsurile noastre au fost ...doctor, preşedinte ...sau în cazul meu ...astronaut. Când aveam zece ani, ne'au întrebat iarăşi, iar noi am răspuns cântăreţ, cowboy, sau în cazul meu pilot de curse. Dar acum că am crescut, vor nişte răspunsuri serioase. Ei bine, cine naiba ştie? Nu ăsta e momentul de a lua decizii rapide şi dificile. E timpul de a face greşeşili. De a lua trenul greşit şi a rămâne înţepenit undeva, a te îndrăgosti, mult. Răzgândeşte'te din nou şi din nou pentru că nimic nu e permanent. Fă câte greşeli poţi, pentru ca atunci când ne vor întreba ce vrem să fim, să nu trebuiască să ghicim. Ci să ştim. Dar e un pic ciudat. Pentru că ar trebui să învăţăm din greşeli şi să nu facem aceiaşi greşeală şi a doua oară. Dar suntem oameni. Suntem încăpăţânaţi, orgolioşi şi naivi. Greşim şi vom face aceiaşi greşeală de nenumărate ori, pentru un strop de fericire. P.S. Ultimul post. Stergeţi lin

Copil

Şi stai şi îţi aminteşti de clipele în care erai ... Mda. Nu ai chef sa scrii nimic. Ai chef sa spargi, sa strigi, sa urli. Iarasi, ai fost acelasi naiv. Te'ai increzut in vise, in minciuni si ...si cine mai stie ce. Si acum stai, si te gandesti...ce'ar fi fost sa fi gandit altfel de la inceput? Ce'ar fi fost sa nu mai pui la suflet, sa nu te mai indragostesti si sa nu mai crezi in miracole? Sa nu mai crezi ca totul va fi bine si sa te bucuri de viata asa cum meriti, oh, da, asa cum meriti? Sa se duca dracu toate clipele in care .... Neah. Nu mai am chef. De nimic si de nimeni. Gata.

Inceptii

Se ridică, aruncă telecomanda televizorului spre el şi începe să ţipe. El e atât de leneş, de comod. Nu o ascultă niciodată şi ei nu'i place asta. Şi în fiecare zi se iscă câte o ceartă. Dar certurile sunt bune, nu? La fel de comod ca întodeuna el o roagă să se aşeze şi să nu mai ţipe. Enervată de comoditatea lui începe să arunce cu tot felul de lucruri. Ah, de când aştepta asta. A început cu perne, telefoane şi a ajuns la farfuriile din bucătărie. El, ridicând o sprânceană se uită puţin amuzat la ea şi o lasă pe răsfăţată să'şi facă de cap în bucătărie. La un moment dat nu mai poate să îndure o prinde de mână şi o opreşte din spartul nenorocitelor de farfurii. Ei nu'i place asta. Şi îi spune un "ne mai auzim..." trăgând uşa după ea. Îl sună după câteva minute. "Îţi ţin lecţtii. Îţi spun tot ce cred despre tine şi ce ar trebui să faci. Dar nu asculţi. Nu asculţi!" El o ascultă, nerostind nici un cuvânt. Îi place cand ea vorbeşte despre el. Nu cont

Printre stropi

O prinde de mână. Ea tresare, încearcă să o tragă din mână lui. Neputând însă, îşi pierde degetele printre ale lui. Şi îşi continuă plimbarea. Era o după amiază frumoasă, însorită, de primăvară. Ea tot trage cu ochiul la el. Să'l surprindă când zâmbeşte. Să'l surprindă când se enervează. Când se dă de gol, încercând să mintă. El însă cu greu se uită la ea. Nu ştie de ce, pentru că'şi doreşte aşa de mult să'i vadă acel zâmbet care îl face să viseze. Acel zâmbet divin, copilăresc, inocent şi plin de fericire. Trec clipe în care ei râd. Trec clipe în care el încearcă să o impresioneze. Trec clipe în care ea râde de el. El zâmbeşte şi încearcă să se bucure de zambetul ei. Dar...uite, timpul trece şi câteodată nu ştim să profităm de fiecare clipă. Chiar dacă ...ştim atât de bine că timpul trece şi nu se mai întoarce. Ea...trebuie să plece. Oricum nori de ploaie se stranseseră deasupra loc, parcă vrând să grăbească despărţirea lor. O conduce spre ieşirea parcului. El nu

Luna!

E ...dimineață. Încă nu se crăpase de zi. Luna...apăruse după niște nori pizmași. Apăruse ca să'i aducă aminte lui Dumnezeu ca e timpul să arunce din cer primăvara și ca e timpul să'și trimită îngerii, să arunce cu stropii de ploaie colorați care să ne hrănească visele. Hmmm, hei, lună subțire și vicleană, învață'mă ce să'i duc eu fetei ălei ca să nu m'alunge sâmbată seara. Merg încet pe stăzi, sperând că o să găsesc un magazin cu păsări colorate și clopoței ascunși în flori. Și lalele. Pierdut în visare, cu nasul lipit de vitrină, zâmbesc cu ea'n gând. Tresar deodată, când mâna vânzătoarei de lalele îmi bate ușor pe umăr. -Doriți ...să cumpărați ceva? -.....uhmmm.....și dacă nu'i place?!

Se vand vise.

Fuck. Cred că este cel mai greu post. Aș vrea să nu renunț așa ușor la ele. Dar se pare că întro lume ca asta nu poți să supraviețuiești dacă ești un visător. Nu. Gata. Până aici. E ciudat. Acum ceva zile eram aproape sigur că visele îți vor aduce o fată frumoasă, cu principii și un zâmbet ciudat de frumos. O slujbă, o casă și toate acele vise micuțe. Oh, nu. Și chiar dacă o parte din mine o să se stingă după ce ele or să se vândă unul câte unul, trebuie să fac asta. Uhmmmm, probabil că deja le'am pierdut sau mi'au fost furate. Mai mult ca sigur! Asta ar explica și starea de spirit pe care o am acum. Așa că încerc să profit de ultimele dorințe și ultimele vise. Sunt mici, dar au potențial! Pentru ...cine'și dorește ... să lase un comentariu. Eu, în funcție de persoana interesată o să ofer visele și dorințele. Aștept...

Wishlist '11

La mulţi ani copii ! A mai trecut un an, bla bla bla. Nu mai sunt acelaşi ca acum ceva timp, să scriu prostii, să fac persoane să râdă, etc, etc. Pur şi simplu nu mai sunt. Şi ar trebui să'mi fac wishlist'ul pe anul care doar a venit. Aşa, orientativ. Doar. Şi....uite'aşa : Primul lucru e foarte important! 1. Să asist la ceva maiestuos. 2. Să zbor. 3.Să învăţ să fac o prăjitură cu vanilie. Vanilie! 4.(rămâne să mă mai gândesc şi revin!)