Există oameni pe care îi întâlnești și îi uiți până la sfârșitul zilei. Și există oameni care, fără să facă nimic extraordinar, reușesc să rămână în mintea ta mult după ce conversația s-a terminat. Nu știu exact când a început. Poate că a fost zâmbetul ei. Sau felul în care se uită la mine atunci când zâmbește, cu ochișorii ei mici, plini de praf de stele. Știi, există zâmbete frumoase și există zâmbete care îți fac ziua mai frumoasă. Al ei reușește să facă ambele lucruri. E în Claims, la doar câțiva pași de mine. Și uneori mă surprind căutând orice motiv să merg până acolo. O factură de verificat, o întrebare, o problemă care poate că ar putea aștepta. Orice, numai să am încă un motiv să o văd zâmbind. Îmi place să o ascult. Chiar și atunci când mă întreabă despre facturi, despre problemele mele sau de ce am venit la muncă dacă sunt bolnav. Pentru ea sunt probabil doar conversații obișnuite, câteva cuvinte schimbate între doi colegi. Dar pentru mine, chiar și lucrurile astea mic...
Era ceva ciudat pe planeta pe care au rămas împreună. Parcă timpul nu trecea și amândoi nu îmbătrâneau. Și chiar nu trecea atunci când el se pierdea în ochii ei. Sau în nopțile acelea lungi în care ea adormea în brațele lui. Planeta pe care o descopereau era ceva de vis. Dar nu asta o să vă povestesc acum. Acum...vreau să aflați ce s-a întâmplat după cei 10 ani pe acea planetă. - Hei R...șoptește el în timp ce ea se întoarce spre el și încearcă să îl ia în brațe. Știi, crezi că ...după ce îți termini cafeaua...crezi că am putea să vorbim despre planeta asta? Faptul că nu timpul nu trece aici, mă îngrijorează. Mai ales că tu însuți mi-ai spus că atunci de când te-ai prăbușit și până am sosit eu nu au trecut decât 2 minute. La naiba, societatea pentru care lucrez a trimis nava de salvare după trei ani. Ce îmi spui tu aici...e imposibil. - Uhmmmmm....lasă-mă...e prea ...de ...dimineață...spunea ea în timp ce se întoarce cu spatele la el, îi trage mâna dreaptă sub capul ei și ...