Niros Dream

Nu ești ceea ce simți în adâncul sufletului. Ceea ce faci te definește cu adevărat. Cu gândul ăsta am plecat departe de lume, departe de toată frica și tehnologiile oamenilor mari. Și o să vă povestesc ușor, șoptind pe unde'am colindat, ce clipe însetate și de neuitat mi'au cuprins retina ochilor care nu au crezut că vor mai vedea așa clipe. De ce cădem? Ca să învățăm să zburăm. După atâtea momente, o retragere într'o zonă cu valuri colorate și nopți țipătoare era de vis. Și a venit exact când aveam nevoie de el. Concediul. 30 de zile de uitare și de vise sub apă. Nu's multe lucruri de povestit. Dar e un singur lucru pe care aș vrea să'l menționez. Deși nu știum cum ...cum să o fac. Pentru că vezi tu, e ...dubios. Nu știu dacă a fost un vis sau ...chiar s'a întamplat cu adevărat. Dacă voi, după ce o să citiți aceste următoare aiurite rânduri o să aflați, să'mi dați de știre. Nu știu voi care e primul lucru pe care'l faceți când ajungeți la mare, dar ...

Și cum se putea încheia mai frumos o seară, decât printr'o ploaie? Și chiar dacă i'ai dat cămașa ta, rămânând doar în tricou, chiar dacă o tragi de mână și o ferești de stropii care coboară grăbiți să vă facă să închideți ochii și să mergeți orbi pe căi ascunse ale sărutului timid și chiar dacă mașinile claxonează, vă ocolesc...și șoferii vă zâmbesc, nu le acordați nici o importanță. Stați îmbrățișați, strând și vă spuneți dorințe prin șoapte, săruturi și atingeri... Ploaia vă ascunde fiecare dorință, fiecare atingere, fiecare sărut, fiecare atingere de buze. Și printre stropi ajungeți la el acasă. Stă singur. Ușa se deschide 'ntr'o clipită. El intră primul, ea îl urmează grăbită. Îl ciupe de fund și apoi închide uța după ea. El se întoarce, o prinde de mână, o izbește de perete, se lipește de ea, îi duce amândouă mâini la perete și o întreabă curios...Auzi? Spune'mi ...cât fac 2+2? Uhm? Urmează un moment de tăcere ...apoi amândoi izbucnesc în râs ... Amândoi râd...

Ce ...zile. Călduroase. Şi ...numai bune de uitat. De uitat că au existat şi că ai trecut şi că ai aflat şi că totul se termină. Zile în care regreţi că nu ai ascultat de creier şi ai lăsat inima să hotărască ...aiureli. Şi prostii: Şi chiar dacă ăl de sus, cu care ar fi trebuit să gândeşti ştia. Şi te ceartă şi acum. Pentru că ar fi trebuit să'ţi dai seama singur. Şi ţi se pare ciudat. Pentru că e a nu ştiu câta oară când te încăpăţinezi şi nu asculţi de raţiune. În fine. E timpul să nu mai fi copil. Să nu mai crezi în poveşti, pe care le vezi doar în filme. Şi să nu mai crezi vorbele spuse'n vânt.

Jurnal de bord. Data stelară 07200103,20. ... Şi ploaia nu vrea să vă vadă aşa. Continuă să cadă, poate, poate, o să vă întâlniţi, alergând din calea ploii şi neatenţi, să vă loviţi, să râdeţi uimiţi şi să alergaţi ţinându'vă de mână prin ploaia care acum nu vă atinge. Şi când soarele vă zâmbeşte dimineaţa, să vă găsească îmbrăţişaţi şi zâmbind. Dar încă plouă. Şi maşina care trecuse pe lângă voi şi care aproape că v'ar fi stropit ...dacă nu ai fi avut tu inspiraţia să o tragi de mână spre tine, făcând'o pe ea să'ţi ajungă în braţe nu a reuşit să vă facă să vă sărutaţi. Şi nici acele minute lungi care eraţi prinşi în ochii ceiluilalt nu au fost de ajuns. Şi şansele trec şi nu se mai întorc. Ea acum e altundeva. Nu'i pasă de tine. Şi de ce ar face'o? Ai aşteptat'o după ce a ieşit de la servici cu nişte flori şi o invitaţie în oraş? I'ai scris un mesaj enervant când a fost foarte ocupată? Ai invitat'o la un karaoke, doar ca să o auzi c...

Contrar minciunilor pe care le spuneam în postul trecut, cum că nu aş mai posta aici, nu am reuşit să las atâtea cuvinte care'mi trec acum prin minte doar să ...treacă. Aşa, fără nici un rost, fără nici o direcţie şi să se piardă ca un simplu vis într'o dimineaţă. Nu. E singurul loc în care ma regăsec, în care râd de prostiile pe care le'am scris şi pe care, încă le scriu. Aşa că o să continui să alătur cuvinte aiurite aici. Şi ...vreau să mai zic nimic. Oh, da. Să nu uit. Vreau să uit.

Când aveam cinci ani, ne'au întrebat ce vrem să ne facem când vom fi mari. Răspunsurile noastre au fost ...doctor, preşedinte ...sau în cazul meu ...astronaut. Când aveam zece ani, ne'au întrebat iarăşi, iar noi am răspuns cântăreţ, cowboy, sau în cazul meu pilot de curse. Dar acum că am crescut, vor nişte răspunsuri serioase. Ei bine, cine naiba ştie? Nu ăsta e momentul de a lua decizii rapide şi dificile. E timpul de a face greşeşili. De a lua trenul greşit şi a rămâne înţepenit undeva, a te îndrăgosti, mult. Răzgândeşte'te din nou şi din nou pentru că nimic nu e permanent. Fă câte greşeli poţi, pentru ca atunci când ne vor întreba ce vrem să fim, să nu trebuiască să ghicim. Ci să ştim. Dar e un pic ciudat. Pentru că ar trebui să învăţăm din greşeli şi să nu facem aceiaşi greşeală şi a doua oară. Dar suntem oameni. Suntem încăpăţânaţi, orgolioşi şi naivi. Greşim şi vom face aceiaşi greşeală de nenumărate ori, pentru un strop de fericire. P.S. Ultimul post. Stergeţi lin...

Şi stai şi îţi aminteşti de clipele în care erai ... Mda. Nu ai chef sa scrii nimic. Ai chef sa spargi, sa strigi, sa urli. Iarasi, ai fost acelasi naiv. Te'ai increzut in vise, in minciuni si ...si cine mai stie ce. Si acum stai, si te gandesti...ce'ar fi fost sa fi gandit altfel de la inceput? Ce'ar fi fost sa nu mai pui la suflet, sa nu te mai indragostesti si sa nu mai crezi in miracole? Sa nu mai crezi ca totul va fi bine si sa te bucuri de viata asa cum meriti, oh, da, asa cum meriti? Sa se duca dracu toate clipele in care .... Neah. Nu mai am chef. De nimic si de nimeni. Gata.