Niros Dream

Cum se iveste noul? Cum iti sare ceva din cutia de scrisori si'ti spune un buna dimineata de fiecare data cand soarele iti bate in tavan prin fereastra deschisa? Cum supravietuiesti dorind ceva ce nu poate fi al tau? Doar cu vise si pahare de tarie? Ce fel de compromisuri trebuie sa faci ca sa ai parte de putina fericire? Te urasc. Prea multa bautura in seara asta. Poti sa renunti si sa te prefaci ca ai uitat. Si curcubeul devine de un negru friguros. Uiti sa dormi si uiti cum se adoarme. Dimineata realizezi ca societatea vrea sa'i dai partea ei. Trebuie sa mergi la work, asa ca dupa 3 pahare de cofeina pleci grabit uitand pe moment de ce naiba a mai trecut inca o noapte in care nu ai dormit. Oh, la dracu. Iarasi aceiasi rutina. Incerci..totusi...sa eviti sa discuti despre asta. Incerci sa visezi cu ochii deschisi ca poate, poate, o sa pleci de la work si o sa te intalnesti cu ea pe strada. Sau la cafeneaua din colt. Sau la restaurantul unde'ti pierzi timpul cand ti'...

Jurnal de bord. Data stelara 32947,87 . Stau singur și privesc imensitatea de stele. Geamurile ferestrelor care îmi țin loc de pereți îmi arată stele care trec fără nici o însemnătate pe lângă nava mea. Și sunt atât de multe. Și atât de neînsemnate. Chiar dacă unele strălucesc mai mult. Ce este credința? E doar un ... ”lucru” care ne face s ă credem ca nu suntem doar ..oase și carne. Că avem acel numit suflet care ne face să plângem și să râdem. Și câteodată, să fim fericiți, doar pentru câteva secunde. Minute sau ore. Nu mai mult. Ridic o foaie mototolită. Am scris ’o acum c âteva luni. Atunci când am rămas singur pe nenorocita asta de navă. Nu mi’era fric ă de moarte. Nu. Mi ’era fric ă de goliciunea pe care am simțit ’o în suflet. Rămăsesem singur. Același “c ăpitan ” naiv , care credea în vise colorate și în moș crăciun. Și trebuia să mă simt trădat. Trebuia să plâng, să sufăr. Dar nimic. Ca și cum, acolo unde era acel suflet odată...nu ar bate decât un strop de nimic. D...

Nu ești ceea ce simți în adâncul sufletului. Ceea ce faci te definește cu adevărat. Cu gândul ăsta am plecat departe de lume, departe de toată frica și tehnologiile oamenilor mari. Și o să vă povestesc ușor, șoptind pe unde'am colindat, ce clipe însetate și de neuitat mi'au cuprins retina ochilor care nu au crezut că vor mai vedea așa clipe. De ce cădem? Ca să învățăm să zburăm. După atâtea momente, o retragere într'o zonă cu valuri colorate și nopți țipătoare era de vis. Și a venit exact când aveam nevoie de el. Concediul. 30 de zile de uitare și de vise sub apă. Nu's multe lucruri de povestit. Dar e un singur lucru pe care aș vrea să'l menționez. Deși nu știum cum ...cum să o fac. Pentru că vezi tu, e ...dubios. Nu știu dacă a fost un vis sau ...chiar s'a întamplat cu adevărat. Dacă voi, după ce o să citiți aceste următoare aiurite rânduri o să aflați, să'mi dați de știre. Nu știu voi care e primul lucru pe care'l faceți când ajungeți la mare, dar ...

Și cum se putea încheia mai frumos o seară, decât printr'o ploaie? Și chiar dacă i'ai dat cămașa ta, rămânând doar în tricou, chiar dacă o tragi de mână și o ferești de stropii care coboară grăbiți să vă facă să închideți ochii și să mergeți orbi pe căi ascunse ale sărutului timid și chiar dacă mașinile claxonează, vă ocolesc...și șoferii vă zâmbesc, nu le acordați nici o importanță. Stați îmbrățișați, strând și vă spuneți dorințe prin șoapte, săruturi și atingeri... Ploaia vă ascunde fiecare dorință, fiecare atingere, fiecare sărut, fiecare atingere de buze. Și printre stropi ajungeți la el acasă. Stă singur. Ușa se deschide 'ntr'o clipită. El intră primul, ea îl urmează grăbită. Îl ciupe de fund și apoi închide uța după ea. El se întoarce, o prinde de mână, o izbește de perete, se lipește de ea, îi duce amândouă mâini la perete și o întreabă curios...Auzi? Spune'mi ...cât fac 2+2? Uhm? Urmează un moment de tăcere ...apoi amândoi izbucnesc în râs ... Amândoi râd...

Ce ...zile. Călduroase. Şi ...numai bune de uitat. De uitat că au existat şi că ai trecut şi că ai aflat şi că totul se termină. Zile în care regreţi că nu ai ascultat de creier şi ai lăsat inima să hotărască ...aiureli. Şi prostii: Şi chiar dacă ăl de sus, cu care ar fi trebuit să gândeşti ştia. Şi te ceartă şi acum. Pentru că ar fi trebuit să'ţi dai seama singur. Şi ţi se pare ciudat. Pentru că e a nu ştiu câta oară când te încăpăţinezi şi nu asculţi de raţiune. În fine. E timpul să nu mai fi copil. Să nu mai crezi în poveşti, pe care le vezi doar în filme. Şi să nu mai crezi vorbele spuse'n vânt.

Jurnal de bord. Data stelară 07200103,20. ... Şi ploaia nu vrea să vă vadă aşa. Continuă să cadă, poate, poate, o să vă întâlniţi, alergând din calea ploii şi neatenţi, să vă loviţi, să râdeţi uimiţi şi să alergaţi ţinându'vă de mână prin ploaia care acum nu vă atinge. Şi când soarele vă zâmbeşte dimineaţa, să vă găsească îmbrăţişaţi şi zâmbind. Dar încă plouă. Şi maşina care trecuse pe lângă voi şi care aproape că v'ar fi stropit ...dacă nu ai fi avut tu inspiraţia să o tragi de mână spre tine, făcând'o pe ea să'ţi ajungă în braţe nu a reuşit să vă facă să vă sărutaţi. Şi nici acele minute lungi care eraţi prinşi în ochii ceiluilalt nu au fost de ajuns. Şi şansele trec şi nu se mai întorc. Ea acum e altundeva. Nu'i pasă de tine. Şi de ce ar face'o? Ai aşteptat'o după ce a ieşit de la servici cu nişte flori şi o invitaţie în oraş? I'ai scris un mesaj enervant când a fost foarte ocupată? Ai invitat'o la un karaoke, doar ca să o auzi c...

Contrar minciunilor pe care le spuneam în postul trecut, cum că nu aş mai posta aici, nu am reuşit să las atâtea cuvinte care'mi trec acum prin minte doar să ...treacă. Aşa, fără nici un rost, fără nici o direcţie şi să se piardă ca un simplu vis într'o dimineaţă. Nu. E singurul loc în care ma regăsec, în care râd de prostiile pe care le'am scris şi pe care, încă le scriu. Aşa că o să continui să alătur cuvinte aiurite aici. Şi ...vreau să mai zic nimic. Oh, da. Să nu uit. Vreau să uit.