Niros Dream

Ce ...zile. Călduroase. Şi ...numai bune de uitat. De uitat că au existat şi că ai trecut şi că ai aflat şi că totul se termină. Zile în care regreţi că nu ai ascultat de creier şi ai lăsat inima să hotărască ...aiureli. Şi prostii: Şi chiar dacă ăl de sus, cu care ar fi trebuit să gândeşti ştia. Şi te ceartă şi acum. Pentru că ar fi trebuit să'ţi dai seama singur. Şi ţi se pare ciudat. Pentru că e a nu ştiu câta oară când te încăpăţinezi şi nu asculţi de raţiune. În fine. E timpul să nu mai fi copil. Să nu mai crezi în poveşti, pe care le vezi doar în filme. Şi să nu mai crezi vorbele spuse'n vânt.

Jurnal de bord. Data stelară 07200103,20. ... Şi ploaia nu vrea să vă vadă aşa. Continuă să cadă, poate, poate, o să vă întâlniţi, alergând din calea ploii şi neatenţi, să vă loviţi, să râdeţi uimiţi şi să alergaţi ţinându'vă de mână prin ploaia care acum nu vă atinge. Şi când soarele vă zâmbeşte dimineaţa, să vă găsească îmbrăţişaţi şi zâmbind. Dar încă plouă. Şi maşina care trecuse pe lângă voi şi care aproape că v'ar fi stropit ...dacă nu ai fi avut tu inspiraţia să o tragi de mână spre tine, făcând'o pe ea să'ţi ajungă în braţe nu a reuşit să vă facă să vă sărutaţi. Şi nici acele minute lungi care eraţi prinşi în ochii ceiluilalt nu au fost de ajuns. Şi şansele trec şi nu se mai întorc. Ea acum e altundeva. Nu'i pasă de tine. Şi de ce ar face'o? Ai aşteptat'o după ce a ieşit de la servici cu nişte flori şi o invitaţie în oraş? I'ai scris un mesaj enervant când a fost foarte ocupată? Ai invitat'o la un karaoke, doar ca să o auzi c...

Contrar minciunilor pe care le spuneam în postul trecut, cum că nu aş mai posta aici, nu am reuşit să las atâtea cuvinte care'mi trec acum prin minte doar să ...treacă. Aşa, fără nici un rost, fără nici o direcţie şi să se piardă ca un simplu vis într'o dimineaţă. Nu. E singurul loc în care ma regăsec, în care râd de prostiile pe care le'am scris şi pe care, încă le scriu. Aşa că o să continui să alătur cuvinte aiurite aici. Şi ...vreau să mai zic nimic. Oh, da. Să nu uit. Vreau să uit.

Când aveam cinci ani, ne'au întrebat ce vrem să ne facem când vom fi mari. Răspunsurile noastre au fost ...doctor, preşedinte ...sau în cazul meu ...astronaut. Când aveam zece ani, ne'au întrebat iarăşi, iar noi am răspuns cântăreţ, cowboy, sau în cazul meu pilot de curse. Dar acum că am crescut, vor nişte răspunsuri serioase. Ei bine, cine naiba ştie? Nu ăsta e momentul de a lua decizii rapide şi dificile. E timpul de a face greşeşili. De a lua trenul greşit şi a rămâne înţepenit undeva, a te îndrăgosti, mult. Răzgândeşte'te din nou şi din nou pentru că nimic nu e permanent. Fă câte greşeli poţi, pentru ca atunci când ne vor întreba ce vrem să fim, să nu trebuiască să ghicim. Ci să ştim. Dar e un pic ciudat. Pentru că ar trebui să învăţăm din greşeli şi să nu facem aceiaşi greşeală şi a doua oară. Dar suntem oameni. Suntem încăpăţânaţi, orgolioşi şi naivi. Greşim şi vom face aceiaşi greşeală de nenumărate ori, pentru un strop de fericire. P.S. Ultimul post. Stergeţi lin...

Şi stai şi îţi aminteşti de clipele în care erai ... Mda. Nu ai chef sa scrii nimic. Ai chef sa spargi, sa strigi, sa urli. Iarasi, ai fost acelasi naiv. Te'ai increzut in vise, in minciuni si ...si cine mai stie ce. Si acum stai, si te gandesti...ce'ar fi fost sa fi gandit altfel de la inceput? Ce'ar fi fost sa nu mai pui la suflet, sa nu te mai indragostesti si sa nu mai crezi in miracole? Sa nu mai crezi ca totul va fi bine si sa te bucuri de viata asa cum meriti, oh, da, asa cum meriti? Sa se duca dracu toate clipele in care .... Neah. Nu mai am chef. De nimic si de nimeni. Gata.

Se ridică, aruncă telecomanda televizorului spre el şi începe să ţipe. El e atât de leneş, de comod. Nu o ascultă niciodată şi ei nu'i place asta. Şi în fiecare zi se iscă câte o ceartă. Dar certurile sunt bune, nu? La fel de comod ca întodeuna el o roagă să se aşeze şi să nu mai ţipe. Enervată de comoditatea lui începe să arunce cu tot felul de lucruri. Ah, de când aştepta asta. A început cu perne, telefoane şi a ajuns la farfuriile din bucătărie. El, ridicând o sprânceană se uită puţin amuzat la ea şi o lasă pe răsfăţată să'şi facă de cap în bucătărie. La un moment dat nu mai poate să îndure o prinde de mână şi o opreşte din spartul nenorocitelor de farfurii. Ei nu'i place asta. Şi îi spune un "ne mai auzim..." trăgând uşa după ea. Îl sună după câteva minute. "Îţi ţin lecţtii. Îţi spun tot ce cred despre tine şi ce ar trebui să faci. Dar nu asculţi. Nu asculţi!" El o ascultă, nerostind nici un cuvânt. Îi place cand ea vorbeşte despre el. Nu cont...

O prinde de mână. Ea tresare, încearcă să o tragă din mână lui. Neputând însă, îşi pierde degetele printre ale lui. Şi îşi continuă plimbarea. Era o după amiază frumoasă, însorită, de primăvară. Ea tot trage cu ochiul la el. Să'l surprindă când zâmbeşte. Să'l surprindă când se enervează. Când se dă de gol, încercând să mintă. El însă cu greu se uită la ea. Nu ştie de ce, pentru că'şi doreşte aşa de mult să'i vadă acel zâmbet care îl face să viseze. Acel zâmbet divin, copilăresc, inocent şi plin de fericire. Trec clipe în care ei râd. Trec clipe în care el încearcă să o impresioneze. Trec clipe în care ea râde de el. El zâmbeşte şi încearcă să se bucure de zambetul ei. Dar...uite, timpul trece şi câteodată nu ştim să profităm de fiecare clipă. Chiar dacă ...ştim atât de bine că timpul trece şi nu se mai întoarce. Ea...trebuie să plece. Oricum nori de ploaie se stranseseră deasupra loc, parcă vrând să grăbească despărţirea lor. O conduce spre ieşirea parcului. El nu...