Niros Dream

Se ridică, aruncă telecomanda televizorului spre el şi începe să ţipe. El e atât de leneş, de comod. Nu o ascultă niciodată şi ei nu'i place asta. Şi în fiecare zi se iscă câte o ceartă. Dar certurile sunt bune, nu? La fel de comod ca întodeuna el o roagă să se aşeze şi să nu mai ţipe. Enervată de comoditatea lui începe să arunce cu tot felul de lucruri. Ah, de când aştepta asta. A început cu perne, telefoane şi a ajuns la farfuriile din bucătărie. El, ridicând o sprânceană se uită puţin amuzat la ea şi o lasă pe răsfăţată să'şi facă de cap în bucătărie. La un moment dat nu mai poate să îndure o prinde de mână şi o opreşte din spartul nenorocitelor de farfurii. Ei nu'i place asta. Şi îi spune un "ne mai auzim..." trăgând uşa după ea. Îl sună după câteva minute. "Îţi ţin lecţtii. Îţi spun tot ce cred despre tine şi ce ar trebui să faci. Dar nu asculţi. Nu asculţi!" El o ascultă, nerostind nici un cuvânt. Îi place cand ea vorbeşte despre el. Nu cont...

O prinde de mână. Ea tresare, încearcă să o tragă din mână lui. Neputând însă, îşi pierde degetele printre ale lui. Şi îşi continuă plimbarea. Era o după amiază frumoasă, însorită, de primăvară. Ea tot trage cu ochiul la el. Să'l surprindă când zâmbeşte. Să'l surprindă când se enervează. Când se dă de gol, încercând să mintă. El însă cu greu se uită la ea. Nu ştie de ce, pentru că'şi doreşte aşa de mult să'i vadă acel zâmbet care îl face să viseze. Acel zâmbet divin, copilăresc, inocent şi plin de fericire. Trec clipe în care ei râd. Trec clipe în care el încearcă să o impresioneze. Trec clipe în care ea râde de el. El zâmbeşte şi încearcă să se bucure de zambetul ei. Dar...uite, timpul trece şi câteodată nu ştim să profităm de fiecare clipă. Chiar dacă ...ştim atât de bine că timpul trece şi nu se mai întoarce. Ea...trebuie să plece. Oricum nori de ploaie se stranseseră deasupra loc, parcă vrând să grăbească despărţirea lor. O conduce spre ieşirea parcului. El nu...