Posts

Hope and yellow

Un strat de gheață; se simte dur pe fața mea, dar nu rece. Nu am nimic de ce să mă țin; mănușile mele continuă să alunece. Pot vedea oameni de sus, alergând în jur, dar nu pot face nimic. Încerc să-mi dau gheața cu pumnii, dar mișcările mi se mișcă încet, și mă simt ca și cum voi fi dizolvat. Privesc spre răsărit, văd orașul în flăcări și țipete de oameni care fug prin gheața de sub mine. E gheață peste tot dar flăcările orașului le topesc încet și amețitor. Nu...nu.. ce se întâmplă? Primul lucru pe care îl observ e că ajunsesem la nivelul oamenilor și în haosul ăsta asurzitor, toți se lovesc de mine încercând să scape. Îmi strâng pumnii și nu mă dau bătut, trebuie sa aflu ce se află în spatele lor. Ciudat, dar simt că acumulez o grămadă de energie în pumnii strânși. Și fără să stau pe gânduri, sar. Sar ca și cum aș vrea să zbor. Ceea ce e și mai ciudat e că se întâmplă să pot sări atât de sus încât las în spate toată mulțimea speriată. Din păcate, energia se pierde aproape instant și…

R& S& I&

Image
În anul 2073, speranța umanității de a continua ca specie dominanta scade. Acum 20 de ani, o mutație neurologică a izbucnit, provocând o furie incontrolabilă în fiecare copil născut pe Pământ. Nu s-a găsit nici un remediu real, cu excepția unei intervenții care să-i liniștească pe copii, dar îi facea sa fie reci și lipsiți de viață. Pandemia a declanșat o criză demografică, făcând colonizarea unei noi lumi o necesitate urgentă. Din fericire, a fost recent descoperit un exoplaneta asemănătoare Pământului, într-o distanță realizabilă de sistemul solar. Planeta a fost numită Zion.

Împreună cu voluntari din întreaga lume, a fost construită și trimisă o echipă spațială interstelară de primă clasă, cu un echipaj de 2.000 de oameni, pentru a coloniza planeta încă neexplorată. Nava a fost numită Hope, care încorporează speranțele întregii omeniri. Spre dezamăgirea tuturor, la scurt timp după o sosire reușită în orbita lui Zion, Hope a intrat într-o totală tăcerea radio. Ceea ce a cauzat-o ră…

Me

The impression of you that I get is that you are a sensitive person but are often wary of expressing your true thoughts and emotions. I feel that you have been hurt in the past and this may be the reason for your caution - however, once you allow people to become a part of your life, i.e. by confiding in them or accepting their help or advice, you find it easier to develop a sense of trust and affinity. You have always tried your best in most of the things that you've done. You realize that you could have done better at times with certain projects but your interest simply wasn't there. You find it easy to concentrate on things that really interest you, but if someone tries to make you study a subject or project that you don't want to learn about then you tend to 'phase out'. You lost someone very special in your past and this left you with a sense of loneliness or abandonment. You still miss this person but I figure you are now coming to terms with that loss. In a…

Nu știu dacă te mai iubesc...

Nu știu dacă te mai iubesc. Se spune că dacă trebuie să te întrebui dacă mai iubești pe cineva sau nu...atunci cu siguranță răspunsul este nu. Dar...eu nu cred asta. Eu cred că inima minte. Eu cred că sentimentele mint. Cred că ce gândim și simțim sunt lucruri bazate pe convingerile noastre deformate de lumea în care trăim. Câteodata...lucrurile în credem se întorc împotriva noastră. Uneori trăim pe pilot automat fără să știm asta, indiferent cât de auto-conștienți gândim că suntem.

Mi-e teamă că o să regret dacă o să te pierd. Ce se întâmplă dacă te pierd și apoi îmi dau seama că mereu te-am vrut?  Cum aș trăi în fantoma iubirii noastre, dacă aș știi că sunt cel care a omorât-o? Tu mă iubești atât de sigur...și cu atâta siguranță și la fel de complet vreau să te iubesc și eu. Vreau să știu de ce iubesc oamenii care nu mă doresc și renunț la cei care o fac...

Vreau să ști un lucru despre mine: sunt un supraviețuitor. Dacă m-ai părăsi...sau dacă mă vei forța să te părăsesc...voi fi ok…

Fără soare. /E01

Image
Au trecut aproape 335 de zile, 5 ore si 27 de minute de la ultima rază de soare. Ştiu pentru că le-am numărat.
Acestea sunt povestirile lui N, un supravieţuitor al zilelor negre şi a viselor prăbuşite într-o prăpastie de coşmaruri. E un visător, care crede că lumea merită salvată pentru că e frumoasă, inocentă, unde iubirea e pe primul loc în viaţa oamenilor. O să afle în modul cel mai urăt cât de mult se înşela. E îmbracat într-un material subţire şi rezistent la apă, care îl apăra de ploile dese din ultimul timp. Dar nu şi de frigul care se lăsase de curând. Ploaia îl face să se adăpostească în prima casă de pe marginea drumului. Ascunse bicicleta motorizată şi îşi găsi un loc uscat şi destul de ferit de oricine ar fi putut să intre acolo. Deşi, de cand soarele nu mai ajungea la suprafaţa Terei, el nu mai întalnise o persoană. Toţi au dispărut. După câte ştia el, ramasese singur...să îndure întunericul ăsta rece. Adormi numaidecât. Nu mai dormise de ceva zile. Refuză, pentru că şti…

Black rainbow

Cum se iveste noul? Cum iti sare ceva din cutia de scrisori si'ti spune un buna dimineata de fiecare data cand soarele iti bate in tavan prin fereastra deschisa?
Cum supravietuiesti dorind ceva ce nu poate fi al tau? Doar cu vise si pahare de tarie? Ce fel de compromisuri trebuie sa faci ca sa ai parte de putina fericire?
Te urasc. Prea multa bautura in seara asta. Poti sa renunti si sa te prefaci ca ai uitat. Si curcubeul devine de un negru friguros. Uiti sa dormi si uiti cum se adoarme. Dimineata realizezi ca societatea vrea sa'i dai partea ei. Trebuie sa mergi la work, asa ca dupa 3 pahare de cofeina pleci grabit uitand pe moment de ce naiba a mai trecut inca o noapte in care nu ai dormit. Oh, la dracu. Iarasi aceiasi rutina.
Incerci..totusi...sa eviti sa discuti despre asta. Incerci sa visezi cu ochii deschisi ca poate, poate, o sa pleci de la work si o sa te intalnesti cu ea pe strada. Sau la cafeneaua din colt. Sau la restaurantul unde'ti pierzi timpul cand ti'e …

Absurd de cuvinte

Jurnal de bord. Data stelara 32947,87. Stau singur și privesc imensitatea de stele. Geamurile ferestrelor care îmi țin loc de pereți îmi arată stele care trec fără nici o însemnătate pe lângă nava mea. Și sunt atât de multe. Și atât de neînsemnate. Chiar dacă unele strălucesc mai mult. Ce este credința? E doar un ...”lucru” care ne face să credem ca nu suntem doar ..oase și carne. Că avem acel numit suflet care ne face să plângem și să râdem. Și câteodată, să fim fericiți, doar pentru câteva secunde. Minute sau ore. Nu mai mult. Ridic o foaie mototolită. Am scris’o acum câteva luni. Atunci când am rămas singur pe nenorocita asta de navă. Nu mi’era frică de moarte. Nu. Mi’era frică de goliciunea pe care am simțit’o în suflet. Rămăsesem singur. Același “căpitan” naiv, care credea în vise colorate și în moș crăciun. Și trebuia să mă simt trădat. Trebuia să plâng, să sufăr. Dar nimic. Ca și cum, acolo unde era acel suflet odată...nu ar bate decât un strop de nimic. De întuneric înghețat …