Skip to main content

Posts

Time bubble

Era ceva ciudat pe planeta pe care au rămas împreună. Parcă timpul nu trecea și amândoi nu îmbătrâneau. Și chiar nu trecea atunci când el se pierdea în ochii ei. Sau în nopțile acelea lungi în care ea adormea în brațele lui. Planeta pe care o descopereau era ceva de vis. Dar nu asta o să vă povestesc acum. Acum...vreau să aflați ce s-a întâmplat după cei 10 ani pe acea planetă.
-Hei R...șoptește el în timp ce ea se întoarce spre el și încearcă să îl ia în brațe. Știi, crezi că ...după ce îți termini cafeaua...crezi că am putea să vorbim despre planeta asta? Faptul că nu timpul nu trece aici, mă îngrijorează. Mai ales că tu însuți mi-ai spus că atunci de când te-ai prăbușit și până am sosit eu nu au trecut decât 2 minute. La naiba, societatea pentru care lucrez a trimis nava de salvare după trei ani. Ce îmi spui tu aici...e imposibil. -Uhmmmmm....lasă-mă...e prea ...de ...dimineață...spunea ea în timp ce se întoarce cu spatele la el, îi trage mâna dreaptă sub capul ei și adoarme zâmbi…
Recent posts

Part of the journey is the end

Sfera fără lumină / Pe măsură ce m-am apropiat de Zion 16, computerul de bord a început să primească citiri ciudate. Ce se întâmplă? Și unde a dispărut toată lumina de la cele două stele? Doar e un sistem binar, nu aveau cum sa dispară așa pur si simplu.  Psy, analizează și raportează. Căpitane, primesc date. Un audio-mesaj de pe planetă. Este de la Căpitanul R. Ah, ce vrea? Sunt sigur e că de-abia așteaptă să mă certe, sau să îmi râdă în nas că am venit aici degeaba și ca ea a plecat deja.
Mesajul ei către el / Chestia asta e pornită? Hei S. Dacă primești această înregistrare să nu te simți rău pentru asta. O parte din călători e sfârșitul. Să știi și tu. Chiar dacă sunt pe această planetă cu zero promisiuni de salvare toată chestia asta e mai amuzantă decât sună. Apă și hrană găsesc îndeajuns. Planeta e mai mult decât ne așteptam noi să fie. 
Ha, nu cred nimic din ce spune. Scanează și spune-mi de ce nu văd nici o lumină. Unde naiba suntem? Vreau să știu, asta e mai important acum. Dar la…

Dark Hope

Play. Prins în visele nostalgice, cu privirea în frumusețea neantului afișat la doar 1% pe monitorul din dreapta lui, Căpitanul S. parcă nici nu aude cererile computerului de bord, Psy. Psy era un computer dezvoltat pe Terra de cei mai iscusiți oameni de știință. L-au creat pe decursul a zeci de ani, fiind upgradat și schimbat de atâtea ori, dar păstrându-și identitatea care l-a făcut atât de celebru, și aceea de a fi aproape uman. /Cap. Mai avem doar 24 de ore până ajungem la ultima locație a lui Hope, în afara atmosferei planetei Zion. Cap? Ești aici? Cap? \Da Psy, sunt aici. Dar nu vreau să te aud. /Te gândești la ea, nu-i așa? Al naiba computer, asta mai lipsea. Poate că nu ar trebui să fac asta, acum. Poate mai bine citesc, sau repar ceva prin spatele navei. Nu vreau sa naufragiez și să nu pot pleca înapoi. Nava asta e tot ce mi-a rămas de la ea, după ce ea a hotărât să plece. Și de când a plecat ea, nava nu a mai primit nici o îmbunătățire. Îi era atât de greu să intre în anumit…

Hope and yellow

Un strat de gheață; se simte dur pe fața mea, dar nu rece. Nu am nimic de ce să mă țin; mănușile mele continuă să alunece. Pot vedea oameni de sus, alergând în jur, dar nu pot face nimic. Încerc să-mi dau gheața cu pumnii, dar mișcările mi se mișcă încet, și mă simt ca și cum voi fi dizolvat. Privesc spre răsărit, văd orașul în flăcări și țipete de oameni care fug prin gheața de sub mine. E gheață peste tot dar flăcările orașului le topesc încet și amețitor. Nu...nu.. ce se întâmplă? Primul lucru pe care îl observ e că ajunsesem la nivelul oamenilor și în haosul ăsta asurzitor, toți se lovesc de mine încercând să scape. Îmi strâng pumnii și nu mă dau bătut, trebuie sa aflu ce se află în spatele lor. Ciudat, dar simt că acumulez o grămadă de energie în pumnii strânși. Și fără să stau pe gânduri, sar. Sar ca și cum aș vrea să zbor. Ceea ce e și mai ciudat e că se întâmplă să pot sări atât de sus încât las în spate toată mulțimea speriată. Din păcate, energia se pierde aproape instant ș…

R& S& I&

În anul 2073, speranța umanității de a continua ca specie dominanta scade. Acum 20 de ani, o mutație neurologică a izbucnit, provocând o furie incontrolabilă în fiecare copil născut pe Pământ. Nu s-a găsit nici un remediu real, cu excepția unei intervenții care să-i liniștească pe copii, dar îi facea sa fie reci și lipsiți de viață. Pandemia a declanșat o criză demografică, făcând colonizarea unei noi lumi o necesitate urgentă. Din fericire, a fost recent descoperit un exoplaneta asemănătoare Pământului, într-o distanță realizabilă de sistemul solar. Planeta a fost numită Zion.

Împreună cu voluntari din întreaga lume, a fost construită și trimisă o echipă spațială interstelară de primă clasă, cu un echipaj de 2.000 de oameni, pentru a coloniza planeta încă neexplorată. Nava a fost numită Hope, care încorporează speranțele întregii omeniri. Spre dezamăgirea tuturor, la scurt timp după o sosire reușită în orbita lui Zion, Hope a intrat într-o totală tăcerea radio. Ceea ce a cauzat-o ră…

Me

The impression of you that I get is that you are a sensitive person but are often wary of expressing your true thoughts and emotions. I feel that you have been hurt in the past and this may be the reason for your caution - however, once you allow people to become a part of your life, i.e. by confiding in them or accepting their help or advice, you find it easier to develop a sense of trust and affinity. You have always tried your best in most of the things that you've done. You realize that you could have done better at times with certain projects but your interest simply wasn't there. You find it easy to concentrate on things that really interest you, but if someone tries to make you study a subject or project that you don't want to learn about then you tend to 'phase out'. You lost someone very special in your past and this left you with a sense of loneliness or abandonment. You still miss this person but I figure you are now coming to terms with that loss. In a…

Nu știu dacă te mai iubesc...

Nu știu dacă te mai iubesc. Se spune că dacă trebuie să te întrebui dacă mai iubești pe cineva sau nu...atunci cu siguranță răspunsul este nu. Dar...eu nu cred asta. Eu cred că inima minte. Eu cred că sentimentele mint. Cred că ce gândim și simțim sunt lucruri bazate pe convingerile noastre deformate de lumea în care trăim. Câteodata...lucrurile în credem se întorc împotriva noastră. Uneori trăim pe pilot automat fără să știm asta, indiferent cât de auto-conștienți gândim că suntem.

Mi-e teamă că o să regret dacă o să te pierd. Ce se întâmplă dacă te pierd și apoi îmi dau seama că mereu te-am vrut?  Cum aș trăi în fantoma iubirii noastre, dacă aș știi că sunt cel care a omorât-o? Tu mă iubești atât de sigur...și cu atâta siguranță și la fel de complet vreau să te iubesc și eu. Vreau să știu de ce iubesc oamenii care nu mă doresc și renunț la cei care o fac...

Vreau să ști un lucru despre mine: sunt un supraviețuitor. Dacă m-ai părăsi...sau dacă mă vei forța să te părăsesc...voi fi ok…