Posts

Me

The impression of you that I get is that you are a sensitive person but are often wary of expressing your true thoughts and emotions. I feel that you have been hurt in the past and this may be the reason for your caution - however, once you allow people to become a part of your life, i.e. by confiding in them or accepting their help or advice, you find it easier to develop a sense of trust and affinity. You have always tried your best in most of the things that you've done. You realize that you could have done better at times with certain projects but your interest simply wasn't there. You find it easy to concentrate on things that really interest you, but if someone tries to make you study a subject or project that you don't want to learn about then you tend to 'phase out'. You lost someone very special in your past and this left you with a sense of loneliness or abandonment. You still miss this person but I figure you are now coming to terms with that loss. In a…

Nu știu dacă te mai iubesc...

Nu știu dacă te mai iubesc. Se spune că dacă trebuie să te întrebui dacă mai iubești pe cineva sau nu...atunci cu siguranță răspunsul este nu. Dar...eu nu cred asta. Eu cred că inima minte. Eu cred că sentimentele mint. Cred că ce gândim și simțim sunt lucruri bazate pe convingerile noastre deformate de lumea în care trăim. Câteodata...lucrurile în credem se întorc împotriva noastră. Uneori trăim pe pilot automat fără să știm asta, indiferent cât de auto-conștienți gândim că suntem.

Mi-e teamă că o să regret dacă o să te pierd. Ce se întâmplă dacă te pierd și apoi îmi dau seama că mereu te-am vrut?  Cum aș trăi în fantoma iubirii noastre, dacă aș știi că sunt cel care a omorât-o? Tu mă iubești atât de sigur...și cu atâta siguranță și la fel de complet vreau să te iubesc și eu. Vreau să știu de ce iubesc oamenii care nu mă doresc și renunț la cei care o fac...

Vreau să ști un lucru despre mine: sunt un supraviețuitor. Dacă m-ai părăsi...sau dacă mă vei forța să te părăsesc...voi fi ok…

Fără soare. /E01

Image
Au trecut aproape 335 de zile, 5 ore si 27 de minute de la ultima rază de soare. Ştiu pentru că le-am numărat.
Acestea sunt povestirile lui N, un supravieţuitor al zilelor negre şi a viselor prăbuşite într-o prăpastie de coşmaruri. E un visător, care crede că lumea merită salvată pentru că e frumoasă, inocentă, unde iubirea e pe primul loc în viaţa oamenilor. O să afle în modul cel mai urăt cât de mult se înşela. E îmbracat într-un material subţire şi rezistent la apă, care îl apăra de ploile dese din ultimul timp. Dar nu şi de frigul care se lăsase de curând. Ploaia îl face să se adăpostească în prima casă de pe marginea drumului. Ascunse bicicleta motorizată şi îşi găsi un loc uscat şi destul de ferit de oricine ar fi putut să intre acolo. Deşi, de cand soarele nu mai ajungea la suprafaţa Terei, el nu mai întalnise o persoană. Toţi au dispărut. După câte ştia el, ramasese singur...să îndure întunericul ăsta rece. Adormi numaidecât. Nu mai dormise de ceva zile. Refuză, pentru că şti…

Black rainbow

Cum se iveste noul? Cum iti sare ceva din cutia de scrisori si'ti spune un buna dimineata de fiecare data cand soarele iti bate in tavan prin fereastra deschisa?
Cum supravietuiesti dorind ceva ce nu poate fi al tau? Doar cu vise si pahare de tarie? Ce fel de compromisuri trebuie sa faci ca sa ai parte de putina fericire?
Te urasc. Prea multa bautura in seara asta. Poti sa renunti si sa te prefaci ca ai uitat. Si curcubeul devine de un negru friguros. Uiti sa dormi si uiti cum se adoarme. Dimineata realizezi ca societatea vrea sa'i dai partea ei. Trebuie sa mergi la work, asa ca dupa 3 pahare de cofeina pleci grabit uitand pe moment de ce naiba a mai trecut inca o noapte in care nu ai dormit. Oh, la dracu. Iarasi aceiasi rutina.
Incerci..totusi...sa eviti sa discuti despre asta. Incerci sa visezi cu ochii deschisi ca poate, poate, o sa pleci de la work si o sa te intalnesti cu ea pe strada. Sau la cafeneaua din colt. Sau la restaurantul unde'ti pierzi timpul cand ti'e …

Absurd de cuvinte

Jurnal de bord. Data stelara 32947,87. Stau singur și privesc imensitatea de stele. Geamurile ferestrelor care îmi țin loc de pereți îmi arată stele care trec fără nici o însemnătate pe lângă nava mea. Și sunt atât de multe. Și atât de neînsemnate. Chiar dacă unele strălucesc mai mult. Ce este credința? E doar un ...”lucru” care ne face să credem ca nu suntem doar ..oase și carne. Că avem acel numit suflet care ne face să plângem și să râdem. Și câteodată, să fim fericiți, doar pentru câteva secunde. Minute sau ore. Nu mai mult. Ridic o foaie mototolită. Am scris’o acum câteva luni. Atunci când am rămas singur pe nenorocita asta de navă. Nu mi’era frică de moarte. Nu. Mi’era frică de goliciunea pe care am simțit’o în suflet. Rămăsesem singur. Același “căpitan” naiv, care credea în vise colorate și în moș crăciun. Și trebuia să mă simt trădat. Trebuia să plâng, să sufăr. Dar nimic. Ca și cum, acolo unde era acel suflet odată...nu ar bate decât un strop de nimic. De întuneric înghețat …

Nefiresc de albastru

Nu ești ceea ce simți în adâncul sufletului. Ceea ce faci te definește cu adevărat.
Cu gândul ăsta am plecat departe de lume, departe de toată frica și tehnologiile oamenilor mari. Și o să vă povestesc ușor, șoptind pe unde'am colindat, ce clipe însetate și de neuitat mi'au cuprins retina ochilor care nu au crezut că vor mai vedea așa clipe.
De ce cădem? Ca să învățăm să zburăm.
După atâtea momente, o retragere într'o zonă cu valuri colorate și nopți țipătoare era de vis. Și a venit exact când aveam nevoie de el. Concediul. 30 de zile de uitare și de vise sub apă. Nu's multe lucruri de povestit. Dar e un singur lucru pe care aș vrea să'l menționez. Deși nu știum cum ...cum să o fac. Pentru că vezi tu, e ...dubios. Nu știu dacă a fost un vis sau ...chiar s'a întamplat cu adevărat. Dacă voi, după ce o să citiți aceste următoare aiurite rânduri o să aflați, să'mi dați de știre.
Nu știu voi care e primul lucru pe care'l faceți când ajungeți la mare, dar eu …

Iarăși plouă

Și cum se putea încheia mai frumos o seară, decât printr'o ploaie?
Și chiar dacă i'ai dat cămașa ta, rămânând doar în tricou, chiar dacă o tragi de mână și o ferești de stropii care coboară grăbiți să vă facă să închideți ochii și să mergeți orbi pe căi ascunse ale sărutului timid și chiar dacă mașinile claxonează, vă ocolesc...și șoferii vă zâmbesc, nu le acordați nici o importanță.
Stați îmbrățișați, strând și vă spuneți dorințe prin șoapte, săruturi și atingeri... Ploaia vă ascunde fiecare dorință, fiecare atingere, fiecare sărut, fiecare atingere de buze.
Și printre stropi ajungeți la el acasă. Stă singur. Ușa se deschide 'ntr'o clipită. El intră primul, ea îl urmează grăbită. Îl ciupe de fund și apoi închide uța după ea. El se întoarce, o prinde de mână, o izbește de perete, se lipește de ea, îi duce amândouă mâini la perete și o întreabă curios...Auzi? Spune'mi ...cât fac 2+2? Uhm? Urmează un moment de tăcere ...apoi amândoi izbucnesc în râs ... Amândoi râd a…