Moartea unui suflet...

El s'a apropiat, si'a bagat mana in parul ei de la ceafa, a izbit'o de usa, apoi a sarutat'o pe coltul gurii. A luat'o de mana si a dus'o pana in mijlocul camerei, unde a inceput s'o dezbrace. Prima data i'a dat jos timiditatea, emotiile si iluziile. A urmat naivitatea, pe care i'a sfasiat'o cu dintii.  Cu o mana ii mangaia pervers demnitatea, iar cu cealalta ii rupea naturaletea.  Ea a inceput sa se agite: i'a aruncat pe jos zambetele, siguranta, caldura, inocenta si puterea.
Si el s'a oprit. A privit'o banuitor. Stia ca ascunde ceva.
In timp ce'i dadea jos haina personalitatii, a uitat sa'i umble in buzunare.
Intr-unul era ironia, umorul, visele si amintirile, iar in celalalt era frica, frustrarile, nervii, lacrimile si ura.
Ea l'a apropiat incet si i'a soptit ...te'am inselat. Te'am inselat.... A lasat'o goala in mijlocul camerei si a vrut sa plece. Ea l-a prins de mana:
- Nu pleca! Te iubesc!!!!!!!!!!
- Nu, nu ma iubesti !
-Mda, bine. se intoarce si vrea sa'l lase acolo, dezbracat de orice sentiment, in mijlocul camerei.
-Hei, ai uitat ceva.
- Stiu. Nu-l vreau, n-am ce face cu el.
- Te rog...e prafuit, vechi, obosit si murdar, insa trebuie sa-l iei.
Ea i-a impins mana la o parte, zambind ironic, iar el a plesnit'o cu sufletul peste fata.
- Daca tu nu-l vrei, atunci nu-l vreau nici eu.
Ea a cazut la picioarele lui, uitandu-se mirata la bietul suflet ce se zvarcolea pe jos.
El s-a asezat langa ea. Acum amandoi erau calmi si se uitau placid la moartea unui suflet.

- Cum ai putut sa faci asa ceva? intreaba ea....
  El raspuns soptit:
- Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul...