Niros Dream

Era ceva ciudat pe planeta pe care au rămas împreună. Parcă timpul nu trecea și amândoi nu îmbătrâneau. Și chiar nu trecea atunci când el se pierdea în ochii ei. Sau în nopțile acelea lungi în care ea adormea în brațele lui. Planeta pe care o descopereau era ceva de vis. Dar nu asta o să vă povestesc acum. Acum...vreau să aflați ce s-a întâmplat după cei 10 ani pe acea planetă. - Hei R...șoptește el în timp ce ea se întoarce spre el și încearcă să îl ia în brațe. Știi, crezi că ...după ce îți termini cafeaua...crezi că am putea să vorbim despre planeta asta? Faptul că nu timpul nu trece aici, mă îngrijorează. Mai ales că tu însuți mi-ai spus că atunci de când te-ai prăbușit și până am sosit eu nu au trecut decât 2 minute. La naiba, societatea pentru care lucrez a trimis nava de salvare după trei ani. Ce îmi spui tu aici...e imposibil. - Uhmmmmm....lasă-mă...e prea ...de ...dimineață...spunea ea în timp ce se întoarce cu spatele la el, îi trage mâna dreaptă sub capul ei și ...

Sfera fără lumină / Pe măsură ce m-am apropiat de Zion 16, computerul de bord a început să primească citiri ciudate. Ce se întâmplă? Și unde a dispărut toată lumina de la cele două stele? Doar e un sistem binar, nu aveau cum sa dispară așa pur si simplu.  Psy, analizează și raportează. Căpitane, primesc date. Un audio-mesaj de pe planetă. Este de la Căpitanul R. Ah, ce vrea? Sunt sigur e că de-abia așteaptă să mă certe, sau să îmi râdă în nas că am venit aici degeaba și ca ea a plecat deja. Mesajul ei către el / Chestia asta e pornită? Hei S. Dacă primești această înregistrare să nu te simți rău pentru asta. O parte din călători e sfârșitul. Să știi și tu. Chiar dacă sunt pe această planetă cu zero promisiuni de salvare toată chestia asta e mai amuzantă decât sună. Apă și hrană găsesc îndeajuns. Planeta e mai mult decât ne așteptam noi să fie.  Ha, nu cred nimic din ce spune. Scanează și spune-mi de ce nu văd nici o lumină. Unde naiba suntem? Vreau să șt...

Play. Prins în visele nostalgice, cu privirea în frumusețea neantului afișat la doar 1% pe monitorul din dreapta lui, Căpitanul S. parcă nici nu aude cererile computerului de bord, Psy. Psy era un computer dezvoltat pe Terra de cei mai iscusiți oameni de știință. L-au creat pe decursul a zeci de ani, fiind upgradat și schimbat de atâtea ori, dar p ăstrându-și identitatea care l-a făcut atât de celebru, și aceea de a fi aproape uman. /Cap. Mai avem doar 24 de ore până ajungem la ultima locație a lui Hope, în afara atmosferei planetei Zion. Cap? Ești aici? Cap? \ Da Psy, sunt aici. Dar nu vreau să te aud. /Te gândești la ea, nu-i așa? Al naiba computer, asta mai lipsea. Poate că nu ar trebui să fac asta, acum. Poate mai bine citesc, sau repar ceva prin spatele navei. Nu vreau sa naufragiez și să nu pot pleca înapoi. Nava asta e tot ce mi-a rămas de la ea, după ce ea a hotărât să plece. Și de când a plecat ea, nava nu a mai primit nici o îmbunătățire. Îi era atât de greu s...

Un strat de gheață; se simte dur pe fața mea, dar nu rece. Nu am nimic de ce să mă țin; mănușile mele continuă să alunece. Pot vedea oameni de sus, alergând în jur, dar nu pot face nimic. Încerc să-mi dau gheața cu pumnii, dar mișcările mi se mișcă încet, și mă simt ca și cum voi fi dizolvat. Privesc spre răsărit, văd orașul în flăcări și țipete de oameni care fug prin gheața de sub mine. E gheață peste tot dar flăcările orașului le topesc încet și amețitor. Nu...nu.. ce se întâmplă? Primul lucru pe care îl observ e că ajunsesem la nivelul oamenilor și în haosul ăsta asurzitor, toți se lovesc de mine încercând să scape. Îmi strâng pumnii și nu mă dau bătut, trebuie sa aflu ce se află în spatele lor. Ciudat, dar simt că acumulez o grămadă de energie în pumnii strânși. Și fără să stau pe gânduri, sar. Sar ca și cum aș vrea să zbor. Ceea ce e și mai ciudat e că se întâmplă să pot sări atât de sus încât las în spate toată mulțimea speriată. Din păcate, energia se pierde aproape instant ...

În anul 2073, speranța umanității de a continua ca specie dominanta scade. Acum 20 de ani, o mutație neurologică a izbucnit, provocând o furie incontrolabilă în fiecare copil născut pe Pământ. Nu s-a găsit nici un remediu real, cu excepția unei intervenții care să-i liniștească pe copii, dar îi facea sa fie reci și lipsiți de viață. Pandemia a declanșat o criză demografică, făcând colonizarea unei noi lumi o necesitate urgentă. Din fericire, a fost recent descoperit un exoplaneta asemănătoare Pământului, într-o distanță realizabilă de sistemul solar. Planeta a fost numită Zion. Împreună cu voluntari din întreaga lume, a fost construită și trimisă o echipă spațială interstelară de primă clasă, cu un echipaj de 2.000 de oameni, pentru a coloniza planeta încă neexplorată. Nava a fost numită Hope, care încorporează speranțele întregii omeniri. Spre dezamăgirea tuturor, la scurt timp după o sosire reușită în orbita lui Zion, Hope a intrat într-o totală tăcerea radio. Ceea ce a cauzat-...

The impression of you that I get is that you are a sensitive person but are often wary of expressing your true thoughts and emotions. I feel that you have been hurt in the past and this may be the reason for your caution - however, once you allow people to become a part of your life, i.e. by confiding in them or accepting their help or advice, you find it easier to develop a sense of trust and affinity. You have always tried your best in most of the things that you've done. You realize that you could have done better at times with certain projects but your interest simply wasn't there. You find it easy to concentrate on things that really interest you, but if someone tries to make you study a subject or project that you don't want to learn about then you tend to 'phase out'. You lost someone very special in your past and this left you with a sense of loneliness or abandonment. You still miss this person but I figure you are now coming to terms with that loss. I...

Nu știu dacă te mai iubesc. Se spune că dacă trebuie să te întrebui dacă mai iubești pe cineva sau nu...atunci cu siguranță răspunsul este nu. Dar...eu nu cred asta. Eu cred că inima minte. Eu cred că sentimentele mint. Cred că ce gândim și simțim sunt lucruri bazate pe convingerile noastre deformate de lumea în care trăim. Câteodata...lucrurile în credem se întorc împotriva noastră. Uneori trăim pe pilot automat fără să știm asta, indiferent cât de auto-conștienți gândim că suntem. Mi-e teamă că o să regret dacă o să te pierd. Ce se întâmplă dacă te pierd și apoi îmi dau seama că mereu te-am vrut?  Cum aș trăi în fantoma iubirii noastre, dacă aș știi că sunt cel care a omorât-o? Tu mă iubești atât de sigur...și cu atâta siguranță și la fel de complet vreau să te iubesc și eu. Vreau să știu de ce iubesc oamenii care nu mă doresc și renunț la cei care o fac... Vreau să ști un lucru despre mine: sunt un supraviețuitor. Dacă m-ai părăsi...sau dacă mă vei forța să te părăsesc...vo...

Au trecut aproape 335 de zile, 5 ore si 27 de minute de la ultima rază de soare. Ştiu pentru că le-am numărat. Acestea sunt povestirile lui N, un supravieţuitor al zilelor negre şi a viselor prăbuşite într-o prăpastie de coşmaruri. E un visător, care crede că lumea merită salvată pentru că e frumoasă, inocentă, unde iubirea e pe primul loc în viaţa oamenilor. O să afle în modul cel mai urăt cât de mult se înşela. E îmbracat într-un material subţire şi rezistent la apă, care îl apăra de ploile dese din ultimul timp. Dar nu şi de frigul care se lăsase de curând. Ploaia îl face să se adăpostească în prima casă de pe marginea drumului. Ascunse bicicleta motorizată şi îşi găsi un loc uscat şi destul de ferit de oricine ar fi putut să intre acolo. Deşi, de cand soarele nu mai ajungea la suprafaţa Terei, el nu mai întalnise o persoană. Toţi au dispărut. După câte ştia el, ramasese singur...să îndure întunericul ăsta rece. Adormi numaidecât. Nu mai dormise de ceva zile. Refuză, pentru că ş...

Cum se iveste noul? Cum iti sare ceva din cutia de scrisori si'ti spune un buna dimineata de fiecare data cand soarele iti bate in tavan prin fereastra deschisa? Cum supravietuiesti dorind ceva ce nu poate fi al tau? Doar cu vise si pahare de tarie? Ce fel de compromisuri trebuie sa faci ca sa ai parte de putina fericire? Te urasc. Prea multa bautura in seara asta. Poti sa renunti si sa te prefaci ca ai uitat. Si curcubeul devine de un negru friguros. Uiti sa dormi si uiti cum se adoarme. Dimineata realizezi ca societatea vrea sa'i dai partea ei. Trebuie sa mergi la work, asa ca dupa 3 pahare de cofeina pleci grabit uitand pe moment de ce naiba a mai trecut inca o noapte in care nu ai dormit. Oh, la dracu. Iarasi aceiasi rutina. Incerci..totusi...sa eviti sa discuti despre asta. Incerci sa visezi cu ochii deschisi ca poate, poate, o sa pleci de la work si o sa te intalnesti cu ea pe strada. Sau la cafeneaua din colt. Sau la restaurantul unde'ti pierzi timpul cand ti'...

Jurnal de bord. Data stelara 32947,87 . Stau singur și privesc imensitatea de stele. Geamurile ferestrelor care îmi țin loc de pereți îmi arată stele care trec fără nici o însemnătate pe lângă nava mea. Și sunt atât de multe. Și atât de neînsemnate. Chiar dacă unele strălucesc mai mult. Ce este credința? E doar un ... ”lucru” care ne face s ă credem ca nu suntem doar ..oase și carne. Că avem acel numit suflet care ne face să plângem și să râdem. Și câteodată, să fim fericiți, doar pentru câteva secunde. Minute sau ore. Nu mai mult. Ridic o foaie mototolită. Am scris ’o acum c âteva luni. Atunci când am rămas singur pe nenorocita asta de navă. Nu mi’era fric ă de moarte. Nu. Mi ’era fric ă de goliciunea pe care am simțit ’o în suflet. Rămăsesem singur. Același “c ăpitan ” naiv , care credea în vise colorate și în moș crăciun. Și trebuia să mă simt trădat. Trebuia să plâng, să sufăr. Dar nimic. Ca și cum, acolo unde era acel suflet odată...nu ar bate decât un strop de nimic. D...

Nu ești ceea ce simți în adâncul sufletului. Ceea ce faci te definește cu adevărat. Cu gândul ăsta am plecat departe de lume, departe de toată frica și tehnologiile oamenilor mari. Și o să vă povestesc ușor, șoptind pe unde'am colindat, ce clipe însetate și de neuitat mi'au cuprins retina ochilor care nu au crezut că vor mai vedea așa clipe. De ce cădem? Ca să învățăm să zburăm. După atâtea momente, o retragere într'o zonă cu valuri colorate și nopți țipătoare era de vis. Și a venit exact când aveam nevoie de el. Concediul. 30 de zile de uitare și de vise sub apă. Nu's multe lucruri de povestit. Dar e un singur lucru pe care aș vrea să'l menționez. Deși nu știum cum ...cum să o fac. Pentru că vezi tu, e ...dubios. Nu știu dacă a fost un vis sau ...chiar s'a întamplat cu adevărat. Dacă voi, după ce o să citiți aceste următoare aiurite rânduri o să aflați, să'mi dați de știre. Nu știu voi care e primul lucru pe care'l faceți când ajungeți la mare, dar ...

Și cum se putea încheia mai frumos o seară, decât printr'o ploaie? Și chiar dacă i'ai dat cămașa ta, rămânând doar în tricou, chiar dacă o tragi de mână și o ferești de stropii care coboară grăbiți să vă facă să închideți ochii și să mergeți orbi pe căi ascunse ale sărutului timid și chiar dacă mașinile claxonează, vă ocolesc...și șoferii vă zâmbesc, nu le acordați nici o importanță. Stați îmbrățișați, strând și vă spuneți dorințe prin șoapte, săruturi și atingeri... Ploaia vă ascunde fiecare dorință, fiecare atingere, fiecare sărut, fiecare atingere de buze. Și printre stropi ajungeți la el acasă. Stă singur. Ușa se deschide 'ntr'o clipită. El intră primul, ea îl urmează grăbită. Îl ciupe de fund și apoi închide uța după ea. El se întoarce, o prinde de mână, o izbește de perete, se lipește de ea, îi duce amândouă mâini la perete și o întreabă curios...Auzi? Spune'mi ...cât fac 2+2? Uhm? Urmează un moment de tăcere ...apoi amândoi izbucnesc în râs ... Amândoi râd...

Ce ...zile. Călduroase. Şi ...numai bune de uitat. De uitat că au existat şi că ai trecut şi că ai aflat şi că totul se termină. Zile în care regreţi că nu ai ascultat de creier şi ai lăsat inima să hotărască ...aiureli. Şi prostii: Şi chiar dacă ăl de sus, cu care ar fi trebuit să gândeşti ştia. Şi te ceartă şi acum. Pentru că ar fi trebuit să'ţi dai seama singur. Şi ţi se pare ciudat. Pentru că e a nu ştiu câta oară când te încăpăţinezi şi nu asculţi de raţiune. În fine. E timpul să nu mai fi copil. Să nu mai crezi în poveşti, pe care le vezi doar în filme. Şi să nu mai crezi vorbele spuse'n vânt.

Jurnal de bord. Data stelară 07200103,20. ... Şi ploaia nu vrea să vă vadă aşa. Continuă să cadă, poate, poate, o să vă întâlniţi, alergând din calea ploii şi neatenţi, să vă loviţi, să râdeţi uimiţi şi să alergaţi ţinându'vă de mână prin ploaia care acum nu vă atinge. Şi când soarele vă zâmbeşte dimineaţa, să vă găsească îmbrăţişaţi şi zâmbind. Dar încă plouă. Şi maşina care trecuse pe lângă voi şi care aproape că v'ar fi stropit ...dacă nu ai fi avut tu inspiraţia să o tragi de mână spre tine, făcând'o pe ea să'ţi ajungă în braţe nu a reuşit să vă facă să vă sărutaţi. Şi nici acele minute lungi care eraţi prinşi în ochii ceiluilalt nu au fost de ajuns. Şi şansele trec şi nu se mai întorc. Ea acum e altundeva. Nu'i pasă de tine. Şi de ce ar face'o? Ai aşteptat'o după ce a ieşit de la servici cu nişte flori şi o invitaţie în oraş? I'ai scris un mesaj enervant când a fost foarte ocupată? Ai invitat'o la un karaoke, doar ca să o auzi c...

Contrar minciunilor pe care le spuneam în postul trecut, cum că nu aş mai posta aici, nu am reuşit să las atâtea cuvinte care'mi trec acum prin minte doar să ...treacă. Aşa, fără nici un rost, fără nici o direcţie şi să se piardă ca un simplu vis într'o dimineaţă. Nu. E singurul loc în care ma regăsec, în care râd de prostiile pe care le'am scris şi pe care, încă le scriu. Aşa că o să continui să alătur cuvinte aiurite aici. Şi ...vreau să mai zic nimic. Oh, da. Să nu uit. Vreau să uit.

Când aveam cinci ani, ne'au întrebat ce vrem să ne facem când vom fi mari. Răspunsurile noastre au fost ...doctor, preşedinte ...sau în cazul meu ...astronaut. Când aveam zece ani, ne'au întrebat iarăşi, iar noi am răspuns cântăreţ, cowboy, sau în cazul meu pilot de curse. Dar acum că am crescut, vor nişte răspunsuri serioase. Ei bine, cine naiba ştie? Nu ăsta e momentul de a lua decizii rapide şi dificile. E timpul de a face greşeşili. De a lua trenul greşit şi a rămâne înţepenit undeva, a te îndrăgosti, mult. Răzgândeşte'te din nou şi din nou pentru că nimic nu e permanent. Fă câte greşeli poţi, pentru ca atunci când ne vor întreba ce vrem să fim, să nu trebuiască să ghicim. Ci să ştim. Dar e un pic ciudat. Pentru că ar trebui să învăţăm din greşeli şi să nu facem aceiaşi greşeală şi a doua oară. Dar suntem oameni. Suntem încăpăţânaţi, orgolioşi şi naivi. Greşim şi vom face aceiaşi greşeală de nenumărate ori, pentru un strop de fericire. P.S. Ultimul post. Stergeţi lin...

Şi stai şi îţi aminteşti de clipele în care erai ... Mda. Nu ai chef sa scrii nimic. Ai chef sa spargi, sa strigi, sa urli. Iarasi, ai fost acelasi naiv. Te'ai increzut in vise, in minciuni si ...si cine mai stie ce. Si acum stai, si te gandesti...ce'ar fi fost sa fi gandit altfel de la inceput? Ce'ar fi fost sa nu mai pui la suflet, sa nu te mai indragostesti si sa nu mai crezi in miracole? Sa nu mai crezi ca totul va fi bine si sa te bucuri de viata asa cum meriti, oh, da, asa cum meriti? Sa se duca dracu toate clipele in care .... Neah. Nu mai am chef. De nimic si de nimeni. Gata.

Se ridică, aruncă telecomanda televizorului spre el şi începe să ţipe. El e atât de leneş, de comod. Nu o ascultă niciodată şi ei nu'i place asta. Şi în fiecare zi se iscă câte o ceartă. Dar certurile sunt bune, nu? La fel de comod ca întodeuna el o roagă să se aşeze şi să nu mai ţipe. Enervată de comoditatea lui începe să arunce cu tot felul de lucruri. Ah, de când aştepta asta. A început cu perne, telefoane şi a ajuns la farfuriile din bucătărie. El, ridicând o sprânceană se uită puţin amuzat la ea şi o lasă pe răsfăţată să'şi facă de cap în bucătărie. La un moment dat nu mai poate să îndure o prinde de mână şi o opreşte din spartul nenorocitelor de farfurii. Ei nu'i place asta. Şi îi spune un "ne mai auzim..." trăgând uşa după ea. Îl sună după câteva minute. "Îţi ţin lecţtii. Îţi spun tot ce cred despre tine şi ce ar trebui să faci. Dar nu asculţi. Nu asculţi!" El o ascultă, nerostind nici un cuvânt. Îi place cand ea vorbeşte despre el. Nu cont...

O prinde de mână. Ea tresare, încearcă să o tragă din mână lui. Neputând însă, îşi pierde degetele printre ale lui. Şi îşi continuă plimbarea. Era o după amiază frumoasă, însorită, de primăvară. Ea tot trage cu ochiul la el. Să'l surprindă când zâmbeşte. Să'l surprindă când se enervează. Când se dă de gol, încercând să mintă. El însă cu greu se uită la ea. Nu ştie de ce, pentru că'şi doreşte aşa de mult să'i vadă acel zâmbet care îl face să viseze. Acel zâmbet divin, copilăresc, inocent şi plin de fericire. Trec clipe în care ei râd. Trec clipe în care el încearcă să o impresioneze. Trec clipe în care ea râde de el. El zâmbeşte şi încearcă să se bucure de zambetul ei. Dar...uite, timpul trece şi câteodată nu ştim să profităm de fiecare clipă. Chiar dacă ...ştim atât de bine că timpul trece şi nu se mai întoarce. Ea...trebuie să plece. Oricum nori de ploaie se stranseseră deasupra loc, parcă vrând să grăbească despărţirea lor. O conduce spre ieşirea parcului. El nu...

E ...dimineață. Încă nu se crăpase de zi. Luna...apăruse după niște nori pizmași. Apăruse ca să'i aducă aminte lui Dumnezeu ca e timpul să arunce din cer primăvara și ca e timpul să'și trimită îngerii, să arunce cu stropii de ploaie colorați care să ne hrănească visele. Hmmm, hei, lună subțire și vicleană, învață'mă ce să'i duc eu fetei ălei ca să nu m'alunge sâmbată seara. Merg încet pe stăzi, sperând că o să găsesc un magazin cu păsări colorate și clopoței ascunși în flori. Și lalele. Pierdut în visare, cu nasul lipit de vitrină, zâmbesc cu ea'n gând. Tresar deodată, când mâna vânzătoarei de lalele îmi bate ușor pe umăr. -Doriți ...să cumpărați ceva? -.....uhmmm.....și dacă nu'i place?!