Gândăcelul
De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare
De ce mă strangi aşa de rău?
Copil ca tine sunt şi eu,
Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!
De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori,
Şi-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndura-te de ei, copile,
Şi lasă-mă, că nu mai pot!…
Aşa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Şi l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în ţărnă frânt
Şi-nţepenit pentru vecie!…
Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
Părinţilor isprava ta.
Şi zi-le că de-acum ai vrea
Să ocroteşti cu bunătate,
În cale-ţi, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Şi-oricât de mica ar fi ea!
(Elena FARAGO, 1878 - 1954)
Cat n'as da sa fiu iarasi copil. Sa nu am atatea griji, atea....sentimente...sa nu mai simt ce simt acum. Sa plang doar pentru ca s'a rupt o roata de la masinuta mea de super viteza. Sa stau si sa privesc fara griji pe cei mari cum se cearta... Sa nu stiu care e valoarea banilor... Sa privesc curios la cei mari, sa ma joc fotbal cu fratiorul meu...si iarasi sa ne batem din nu stiu ce cauza...sa pot face lucruri care nu ar rani pe nimeni... Dar...as renunta la toate de mai sus, pentru un simplu "te iubesc". The end...
De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare
De ce mă strangi aşa de rău?
Copil ca tine sunt şi eu,
Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!
De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori,
Şi-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndura-te de ei, copile,
Şi lasă-mă, că nu mai pot!…
Aşa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Şi l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în ţărnă frânt
Şi-nţepenit pentru vecie!…
Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
Părinţilor isprava ta.
Şi zi-le că de-acum ai vrea
Să ocroteşti cu bunătate,
În cale-ţi, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Şi-oricât de mica ar fi ea!
(Elena FARAGO, 1878 - 1954)
Cat n'as da sa fiu iarasi copil. Sa nu am atatea griji, atea....sentimente...sa nu mai simt ce simt acum. Sa plang doar pentru ca s'a rupt o roata de la masinuta mea de super viteza. Sa stau si sa privesc fara griji pe cei mari cum se cearta... Sa nu stiu care e valoarea banilor... Sa privesc curios la cei mari, sa ma joc fotbal cu fratiorul meu...si iarasi sa ne batem din nu stiu ce cauza...sa pot face lucruri care nu ar rani pe nimeni... Dar...as renunta la toate de mai sus, pentru un simplu "te iubesc". The end...
Comments
de Elena farago
Eu am numai trei picioare,
Si de-abia ma misc: top, top,
Rid cind ma-ntilnesc copiii,
Si ma cheama "cuciu schiop".
Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copiii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dinsii,
Ca sint schiop si cad mereu!
Si stau singur toata ziua
Si pling mult cind ma gindesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am sa traiesc.
Si cind ma gindesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copiii de pe drum!....
Cit sint de frumosi copiii
Cei cuminti, si cit de mult
Mi-ar placea sa stau cu dinsii
Sa ma joc si sa-i ascult!
Dar copiii rai la suflet
Sint uriti, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel....
M-a lovit din rautate
Cu o piatra in picior,
Si-am zacut, si-am plins atita,
De credeam ca am sa mor....
Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea sa-mi fie bun,
Si-as putea sa-l musc odata
De picior, sa ma razbun,
Dar il las asa, sa vada
Raul, ca un biet catel
Are inima mai buna
Decit a avut-o el.