Just...darkness...


Ramasese singur. De prea mult timp. Zile, ani, decenii. Nici el nu mai stia cat de mult timp a trecut. Si in tot acest timp, nu putea sa uite prin ce a trecut. Timpul se spune ca vindeca totul. Dar nu e adevarat. Si acum isi aminteste cum a pierdut ce iubea mai mult. Cum ea a imbatranit si el a ramas acelasi... Amintiri atat de vii... Daca isi inchide ochii, o vede...zambind... O lacrima i se prelinge pe obraz. E oare posibil sa o simta atat de aproape? A inceput sa urasca timpul, sa urasca planeta pe care traieste... E singur pe o planeta atat de...care odata era atat de animata, atat de frumoasa, atat de primitoare. Dar oamenii...au distrus'o. Totul e cenusa acum. Soarele nu mai ajunge pe obrazul lui. Nici nu mai stie cum arata o raza de lumina. Totul e intuneric. Totul ....e distrus. Tot ce era frumos, tot...

...dar nu asta conteaza. conteaza ca tot ce iubea, a murit. Si Doamne, cat de mult o iubea. Era viata lui, era cutia lui cu vise... Insemna totul pentru el. Uraste sa fie asa, uraste ca ea a plecat si el a ramas singur, amintindu'si cum a fost de frumos...sta acum si priveste orizontul...lacrimi....ar vrea sa vada o raza de lumina, o speranta, care...sa'l faca sa se simta altfel. Incepe sa ploua usor. E mai bine, nimeni nu o sa'i vada lacrimile care curg siroaie. Dar nu e nimeni care sa le mai vada. E doar el. Nimeni si nimic viu nu mai exista pe aceasta planeta... Isi strange pumnii si tipa. Urla cat poate de tare...cade in genunchi, se da batut...

E o dimineata diferita de celalalte. Simte lucrul asta. Se uita spre orizont si vede ...foc?! Ce naiba? Se aproprie atat de repede de el...incearca sa fuga, poate va scapa...alearga....cat poate de repede...se impiedica...cade, se infige cu umarul in ceva ascutit...tipa atat de tare...dar se ridica, isi scoate teava metalica din umar, sangele tazneste din gaura insangerata....cade in genunchi de durere, sangele sare din umar ca o pompa de petrol scapata de sub control..dar isi ia inima in dinti, se ridica si alearga spre adapost...sangele curge atat de tare incat lasa o urma ca si cum ar fi curs dintr'o cisterna...mai are 100 de metri pana la adapost...
Cade...se ridica...tipa de durere...focul distruge totul in calea lui si se aproprie atat de repede...caldura lui il face alergatul si mai greu...e atat de aproape si ...pare ca mai are atat de mult pana la aceea usa...mai face cativa pasi durerosi si ajunge in fata usii....o deschide repede...dar brusc se opreste...

Merita sa mai traiasca? Merita sa mai planga dupa tot ce a fost, acum cand e singur, dupa ce stie ca o sa fie in continuare singur, ca o sa se gandesca intotdeuna la ce a fost, la ce a pierdut...tot ce a trait impreuna cu ea ii trece acum prin fata ochilor. Si e atat de aievea...se mira, chiar atat de frumos a fost?! O vede zambind, o vede razand, o vede cand se bosumfla...
Zambeste si el. Se intoarce. Cade in genunchi. Zambeste. Rasufla usurat. In sfarsit o sa fie alaturi de ea....
..focul se aproprie atat de repede, distrugand totul...ajunge la el, il surprinde zambind..stiind ca o sa fie cu ea. O sa'i vada zambetul din nou.

...focul incepe sa'l arda...zambetul i'a disparut de pe fata. Tipa....e in flacari...cade jos, tremurand...si tipand...temperatura incepe sa creasca. Incepe sa se dezintegreze. Din corpul lui...nu mai ramane nimic...tot...e topit...

acum...e langa ea.

Comments

Popular posts from this blog

Nu știu dacă te mai iubesc...