Skip to main content

Nefiresc de albastru

Nu ești ceea ce simți în adâncul sufletului. Ceea ce faci te definește cu adevărat.
Cu gândul ăsta am plecat departe de lume, departe de toată frica și tehnologiile oamenilor mari. Și o să vă povestesc ușor, șoptind pe unde'am colindat, ce clipe însetate și de neuitat mi'au cuprins retina ochilor care nu au crezut că vor mai vedea așa clipe.
De ce cădem? Ca să învățăm să zburăm.
După atâtea momente, o retragere într'o zonă cu valuri colorate și nopți țipătoare era de vis. Și a venit exact când aveam nevoie de el. Concediul. 30 de zile de uitare și de vise sub apă. Nu's multe lucruri de povestit. Dar e un singur lucru pe care aș vrea să'l menționez. Deși nu știum cum ...cum să o fac. Pentru că vezi tu, e ...dubios. Nu știu dacă a fost un vis sau ...chiar s'a întamplat cu adevărat. Dacă voi, după ce o să citiți aceste următoare aiurite rânduri o să aflați, să'mi dați de știre.
Nu știu voi care e primul lucru pe care'l faceți când ajungeți la mare, dar eu am lăsat și cazarea și bagajele la prietenii mei și am fugit spre nisip. Doar un pas și piciorul îl atingea. Rămân în tălpile goale, mă opresc câteva secunde am întins piciorul spre nisip, cu frica unui copil mic. Am rămas câteva secunde cu piciorul ridicat deasupra nisipului. Cred că arătam penibil, pentru că aud un râset încet. Mă sperii, las piciorul jos, nisipul e prea fierbinte, mă împiedic și sărind foarte amuzant prin nisip încerc să'mi dau seama cine e persoana căruia am făcut asta. Rămân însă nemișcat de uimire și chiar dacă tălpile imi ardeau ochii o priveau. Era atât de ...sclipitoare. Zâmbea cu mâinile împreunate și eu mă simțeam vrăjit. Continui să ma holbez cu un tâmp la ea și ea continuă să'mi zâmbească. Îmi las puțin privirea în jos, amuzat de cât de...tembel am putut să par. Nu trece mult și realizez că tălpile mi se topesc în nisipul fierbinte. Cu o iuțeală de care nu credeam pot fi în stare sar din două mișcări în șlapii mei. Ea își duse mâna la gură continuând să râdă de mine. Mă enervez și mă întorc spre ea. Dar înainte să pot spune ceva vine la mine și cu același zâmbet pe buze îmi întinde mâna. "Anne!" "Sorin, încântat" reușesc eu să îngân. "Ti'e frică de nisip? Să știi că dacă știi cum să mergi, e chiar drăguț cu tine". Îi cer să'mi arate magia. Îmi face semn din cap să o urmez. Și'mi arată o scară, coborâm pe ea, duce aproape de valuri. Ne plimbăm. E foarte deschisă. Sinceră și enervantă. Mă face să mă simt ciudat. Aflu că'i place rosul. La fel și vinul. Că vrea la munte lângă mare. Că nu'i visătoare, că știe să facă macaroane delicioase. Ochii ar fi primul lucru care l'ar alege la un băiat. Că nu crede în dragoste la prima vedere, Am întrebat'o unde vrea să fie acum. Recunosc că m'a uimit cu cel mai frumos răspuns. Nu'l spun pentru că o să se supere pe mine. După multe, multe minute petrecute împreună îmi promite să mă invite la o porție de macaroane făcute de ea. Îmi cere numărul de telefon și rămâne să mă sune ea. Nu aveam ce face și m'am conformat. Rămân și privesc după ea cum dispare în umbra apusului. Și nu mă pot mișca câteva minute bune. Cum ...și de unde a apărut? Ce ciudat. Ar fi trebuit să nu o las să plece. Hmmm...
Mă întorc la gașcă. Se face târziu și mă joc cu telefonul așteptând să sune.
E ora 1. Mă sună cu număr ascuns și mă invită în bucătărie, la macaroane, după ce pleacă toți. Alerg până la ea. Mă aștepta într'o rochie albă, cam transparentă, dar nu mă plangeam. Avea dreptate. Chiar făcea cele mai delicioase macaroane! Îi tot spuneam asta, ea îmi cere să mă opresc, că nu's chiar așa...până la urma prinde furculița invers și aruncă cu o bucățică de macaroane în mine. Eu neatent, mă lovește în față. În următoarea secundă amândoi bufnim în râs. Și rădem cum nu o mai făcusem de mult timp. Și nu mă săturam de zâmbetul ei. Sunt sigur că acel zâmbet l'a împrumutat de la o zână, ceva. Pentru că lumina o cameră doar cu cel mai mic zâmbet. Putea să oprească timpul,făcândul să treacă cu încetinitorul doar ca tu, să'l poți admira în toată slendoarea lui.
"Anne?" Se aude de sus, de pe hol. "Tu ești acolo?" Ea mă prinde de mână, îmi șoptește "tata" la ureche și ne grăbim să ieșim repede de acolo. Alergăm pe plajă. E noapte și îi răcoare. Și stele. Puzderie. "Vreau să le numărăm" îi spun. Își ridică privirea și după trei secunde îmi spune că a numărat deja 1000. Vreau să par serios dar bag piciorul în valurile care se loveau de noi și o stropesc. Ea țipă și răspunde cu aceiași monedă. Îi cer să se oprească, se oprește de mine și iarăși râde. Ah, cât de simplu de superb este! Alerg după ea. Vroiam să o mușc de nas. Ajungem pe o ...terasă. Avea șezlonguri uitate lângă mal. Îi spun să ia loc, să mă aștepte. Merg și îi aduc un ceai fierbinte.
Am auzit că'ți place ceaiul.
Dar șezlongu'i gol.

VA CONTINUA

P.S. Postul de mai sus e un vis visat sub apa. Orice asemănare cu realitate e doar răutate din partea mea.

Comments

Zor de Zi said…
incredibil.
eu sunt indicibilă.
Sorin J. said…
Indicibil.
Eu sunt incredibil.

Popular posts from this blog

De ce ?

De ce ce, v-ati putea intreba...eh....nu va pot raspunde, pt ca sunt mai multe "ce'uri", ca sa le spun asa. Vreau sa aflu raspunsuri...la intrebari cum ar fi : " De ce e atat de usor sa ranesti pe cineva si atat de greu sa spui cu adevarat ce simti?".Mergeam in dimineata asta pe strada, si era asa de liniste...(doh, doar era 5 dimineatza :D), si...m-a lovit melancolia...nu e mare lucru...mi se intampla cam des in ultimul timp, cu toate ca nu-mi pot da seama de ce ...alt de ce ...hmmm...stiu, va intrebati care ar fii urmatorul "de ce"...poi..." De ce lumea nu poate fi mai intelegatoare?"...unii se poarta...de parca ar trebui sa fie doar ca ei si daca nu e cum isi doresc ei...parca s-a sfasit lumea. Hmmm, nu o sa-i pot intelege niciodata, desi ar trebui, pt k ii intalnesc zi de zi..si cred ca o sa incep sa fiu si eu la fel de ne-intelegator ca ei...poate ma loveste si pe mine inspiratia si-mi dau seama de ce se poarta asa.. Hmmm....v'a

Time bubble

Era ceva ciudat pe planeta pe care au rămas împreună. Parcă timpul nu trecea și amândoi nu îmbătrâneau. Și chiar nu trecea atunci când el se pierdea în ochii ei. Sau în nopțile acelea lungi în care ea adormea în brațele lui. Planeta pe care o descopereau era ceva de vis. Dar nu asta o să vă povestesc acum. Acum...vreau să aflați ce s-a întâmplat după cei 10 ani pe acea planetă. - Hei R...șoptește el în timp ce ea se întoarce spre el și încearcă să îl ia în brațe. Știi, crezi că ...după ce îți termini cafeaua...crezi că am putea să vorbim despre planeta asta? Faptul că nu timpul nu trece aici, mă îngrijorează. Mai ales că tu însuți mi-ai spus că atunci de când te-ai prăbușit și până am sosit eu nu au trecut decât 2 minute. La naiba, societatea pentru care lucrez a trimis nava de salvare după trei ani. Ce îmi spui tu aici...e imposibil. - Uhmmmmm....lasă-mă...e prea ...de ...dimineață...spunea ea în timp ce se întoarce cu spatele la el, îi trage mâna dreaptă sub capul ei și

Nu știu dacă te mai iubesc...

Nu știu dacă te mai iubesc. Se spune că dacă trebuie să te întrebui dacă mai iubești pe cineva sau nu...atunci cu siguranță răspunsul este nu. Dar...eu nu cred asta. Eu cred că inima minte. Eu cred că sentimentele mint. Cred că ce gândim și simțim sunt lucruri bazate pe convingerile noastre deformate de lumea în care trăim. Câteodata...lucrurile în credem se întorc împotriva noastră. Uneori trăim pe pilot automat fără să știm asta, indiferent cât de auto-conștienți gândim că suntem. Mi-e teamă că o să regret dacă o să te pierd. Ce se întâmplă dacă te pierd și apoi îmi dau seama că mereu te-am vrut?  Cum aș trăi în fantoma iubirii noastre, dacă aș știi că sunt cel care a omorât-o? Tu mă iubești atât de sigur...și cu atâta siguranță și la fel de complet vreau să te iubesc și eu. Vreau să știu de ce iubesc oamenii care nu mă doresc și renunț la cei care o fac... Vreau să ști un lucru despre mine: sunt un supraviețuitor. Dacă m-ai părăsi...sau dacă mă vei forța să te părăsesc...voi fi