Niros Dream

Sfera fără lumină / Pe măsură ce m-am apropiat de Zion 16, computerul de bord a început să primească citiri ciudate. Ce se întâmplă? Și unde a dispărut toată lumina de la cele două stele? Doar e un sistem binar, nu aveau cum sa dispară așa pur si simplu.  Psy, analizează și raportează. Căpitane, primesc date. Un audio-mesaj de pe planetă. Este de la Căpitanul R. Ah, ce vrea? Sunt sigur e că de-abia așteaptă să mă certe, sau să îmi râdă în nas că am venit aici degeaba și ca ea a plecat deja. Mesajul ei către el / Chestia asta e pornită? Hei S. Dacă primești această înregistrare să nu te simți rău pentru asta. O parte din călători e sfârșitul. Să știi și tu. Chiar dacă sunt pe această planetă cu zero promisiuni de salvare toată chestia asta e mai amuzantă decât sună. Apă și hrană găsesc îndeajuns. Planeta e mai mult decât ne așteptam noi să fie.  Ha, nu cred nimic din ce spune. Scanează și spune-mi de ce nu văd nici o lumină. Unde naiba suntem? Vreau să știu, asta

Play. Prins în visele nostalgice, cu privirea în frumusețea neantului afișat la doar 1% pe monitorul din dreapta lui, Căpitanul S. parcă nici nu aude cererile computerului de bord, Psy. Psy era un computer dezvoltat pe Terra de cei mai iscusiți oameni de știință. L-au creat pe decursul a zeci de ani, fiind upgradat și schimbat de atâtea ori, dar p ăstrându-și identitatea care l-a făcut atât de celebru, și aceea de a fi aproape uman. /Cap. Mai avem doar 24 de ore până ajungem la ultima locație a lui Hope, în afara atmosferei planetei Zion. Cap? Ești aici? Cap? \ Da Psy, sunt aici. Dar nu vreau să te aud. /Te gândești la ea, nu-i așa? Al naiba computer, asta mai lipsea. Poate că nu ar trebui să fac asta, acum. Poate mai bine citesc, sau repar ceva prin spatele navei. Nu vreau sa naufragiez și să nu pot pleca înapoi. Nava asta e tot ce mi-a rămas de la ea, după ce ea a hotărât să plece. Și de când a plecat ea, nava nu a mai primit nici o îmbunătățire. Îi era atât de greu s

Un strat de gheață; se simte dur pe fața mea, dar nu rece. Nu am nimic de ce să mă țin; mănușile mele continuă să alunece. Pot vedea oameni de sus, alergând în jur, dar nu pot face nimic. Încerc să-mi dau gheața cu pumnii, dar mișcările mi se mișcă încet, și mă simt ca și cum voi fi dizolvat. Privesc spre răsărit, văd orașul în flăcări și țipete de oameni care fug prin gheața de sub mine. E gheață peste tot dar flăcările orașului le topesc încet și amețitor. Nu...nu.. ce se întâmplă? Primul lucru pe care îl observ e că ajunsesem la nivelul oamenilor și în haosul ăsta asurzitor, toți se lovesc de mine încercând să scape. Îmi strâng pumnii și nu mă dau bătut, trebuie sa aflu ce se află în spatele lor. Ciudat, dar simt că acumulez o grămadă de energie în pumnii strânși. Și fără să stau pe gânduri, sar. Sar ca și cum aș vrea să zbor. Ceea ce e și mai ciudat e că se întâmplă să pot sări atât de sus încât las în spate toată mulțimea speriată. Din păcate, energia se pierde aproape instant

În anul 2073, speranța umanității de a continua ca specie dominanta scade. Acum 20 de ani, o mutație neurologică a izbucnit, provocând o furie incontrolabilă în fiecare copil născut pe Pământ. Nu s-a găsit nici un remediu real, cu excepția unei intervenții care să-i liniștească pe copii, dar îi facea sa fie reci și lipsiți de viață. Pandemia a declanșat o criză demografică, făcând colonizarea unei noi lumi o necesitate urgentă. Din fericire, a fost recent descoperit un exoplaneta asemănătoare Pământului, într-o distanță realizabilă de sistemul solar. Planeta a fost numită Zion. Împreună cu voluntari din întreaga lume, a fost construită și trimisă o echipă spațială interstelară de primă clasă, cu un echipaj de 2.000 de oameni, pentru a coloniza planeta încă neexplorată. Nava a fost numită Hope, care încorporează speranțele întregii omeniri. Spre dezamăgirea tuturor, la scurt timp după o sosire reușită în orbita lui Zion, Hope a intrat într-o totală tăcerea radio. Ceea ce a cauzat-