I've lost all my strength

Ce ciudat.... de mult n'am mai simtit asta.
Melancolie...simti cum sufletul tau se scufunda usor, dar sigur in oceanul intunecat si manios....si cu fiecare centimentru in care sufletul tau patrunde mai adanc in intunericul atat de tacut...simti ....linistea. Te inconjoara..Sute de intrebari ....iti vin in minte acum. Prea multe si mult prea repede pentru a putea gasi un raspuns pentru fiecare. Probabil de'asta ai impresia ca deja stii raspunsul.
Ai ajuns atat de adanc in inima oceanului, incat nu mai simti furtuna cumplita de la suprafata... Totul e linistit acum. Mai e mult pana o sa ajungi pe fundul oceanului. Si e asa de liniste. Iti poti aminti lucruri. Da! Ai putea face asta...ai putea sa'ti amintesti lucrurile care au fost atat de frumoase. Da! Si...si...si totul in jur s'ar contopi in lumina amintirilor si linistea va fi umpluta de rasetele si de vocea ei cristalina. Ce frumos ar fi!
Dar...e atat de liniste aici. E atat de frig! Si nimic altceva decat intuneric...care nici cel mai mare tipat, nici cel mai dureros tipat nu'l face sa se schimbe.
Nimeni nu a ajuns atat de departe. Dar se pare ca nici cel mai intunecat loc, nici cel mai rece, nici cel mai rau lucru nu'l mai raneste...a trecut prin prea multe, ca sa mai poata simti toate astea. Si a ajuns prea departe ca sa se poata intoarca. Deja...e prea tarziu... Nimeni nu il mai poate salva acum. Nici cea mai puternica lumina. Nici cel mai motivat scafandru. Nici cel mai mare tipat din univers. Mai are putin. Mii de corpuri incep sa se arate. Sfartecate de sabii ...insangerate... unele inca tipand ....e sange pese tot...se sperie...vrea sa se intoarca...se zbate pentru viata lui...incearca sa se intoarca...se zbate cum niciodata nu a facut'o. Dar e prea tarziu. E mult prea intuneric. E mult prea rece, prea dureros, prea.....liniste.
Cu ultima picatura de suflu ....se intoarce si striga ... "TE IUBEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEESC "
Ultimul lui tipat porneste ca un glont spre suprafata cu o viteza incredibila...ajunge intr'o clipita la suprafata....dar nu se mai aude decat ultima parte din tipat...."beeeeeeeeeeeeeesc" ....intuneric rau, a furat tipatul...
Ea, se intoarce. Ce'a fost asta?????
Celalalt o prinde de mana.... Haide, eu n'am auzit nimic. Si o smuceste...si o trage dupa el.
Ea....stiind ...pleaca...chiar daca ochii ii erau plini de lacrimi. Tipatul se pierde in zare.

Totul revine la linistea normala. Si vantul abia adie...

Multumesc Oana pentru ca mi'ai amintit de melodie.

Comments

Anonymous said…

Am sa mai scriu, promit... Doar ca, in utima vreme nu mai am timp liber. Dar cum o sa prind putin timp, am sa scriu :* .. Take care >:d<

March 24, 2010 at 7:30 PM

Time bubble

Era ceva ciudat pe planeta pe care au rămas împreună. Parcă timpul nu trecea și amândoi nu îmbătrâneau. Și chiar nu trecea atunci când el se pierdea în ochii ei. Sau în nopțile acelea lungi în care ea adormea în brațele lui. Planeta pe care o descopereau era ceva de vis. Dar nu asta o să vă povestesc acum. Acum...vreau să aflați ce s-a întâmplat după cei 10 ani pe acea planetă. - Hei R...șoptește el în timp ce ea se întoarce spre el și încearcă să îl ia în brațe. Știi, crezi că ...după ce îți termini cafeaua...crezi că am putea să vorbim despre planeta asta? Faptul că nu timpul nu trece aici, mă îngrijorează. Mai ales că tu însuți mi-ai spus că atunci de când te-ai prăbușit și până am sosit eu nu au trecut decât 2 minute. La naiba, societatea pentru care lucrez a trimis nava de salvare după trei ani. Ce îmi spui tu aici...e imposibil. - Uhmmmmm....lasă-mă...e prea ...de ...dimineață...spunea ea în timp ce se întoarce cu spatele la el, îi trage mâna dreaptă sub capul ei și ...

Hope and yellow

Un strat de gheață; se simte dur pe fața mea, dar nu rece. Nu am nimic de ce să mă țin; mănușile mele continuă să alunece. Pot vedea oameni de sus, alergând în jur, dar nu pot face nimic. Încerc să-mi dau gheața cu pumnii, dar mișcările mi se mișcă încet, și mă simt ca și cum voi fi dizolvat. Privesc spre răsărit, văd orașul în flăcări și țipete de oameni care fug prin gheața de sub mine. E gheață peste tot dar flăcările orașului le topesc încet și amețitor. Nu...nu.. ce se întâmplă? Primul lucru pe care îl observ e că ajunsesem la nivelul oamenilor și în haosul ăsta asurzitor, toți se lovesc de mine încercând să scape. Îmi strâng pumnii și nu mă dau bătut, trebuie sa aflu ce se află în spatele lor. Ciudat, dar simt că acumulez o grămadă de energie în pumnii strânși. Și fără să stau pe gânduri, sar. Sar ca și cum aș vrea să zbor. Ceea ce e și mai ciudat e că se întâmplă să pot sări atât de sus încât las în spate toată mulțimea speriată. Din păcate, energia se pierde aproape instant ...

Part of the journey is the end

Sfera fără lumină / Pe măsură ce m-am apropiat de Zion 16, computerul de bord a început să primească citiri ciudate. Ce se întâmplă? Și unde a dispărut toată lumina de la cele două stele? Doar e un sistem binar, nu aveau cum sa dispară așa pur si simplu. Psy, analizează și raportează. Căpitane, primesc date. Un audio-mesaj de pe planetă. Este de la Căpitanul R. Ah, ce vrea? Sunt sigur e că de-abia așteaptă să mă certe, sau să îmi râdă în nas că am venit aici degeaba și ca ea a plecat deja. Mesajul ei către el / Chestia asta e pornită? Hei S. Dacă primești această înregistrare să nu te simți rău pentru asta. O parte din călători e sfârșitul. Să știi și tu. Chiar dacă sunt pe această planetă cu zero promisiuni de salvare toată chestia asta e mai amuzantă decât sună. Apă și hrană găsesc îndeajuns. Planeta e mai mult decât ne așteptam noi să fie. Ha, nu cred nimic din ce spune. Scanează și spune-mi de ce nu văd nici o lumină. Unde naiba suntem? Vreau să șt...

Niros Dream

Search This Blog