Rain


E seară. Se trezeşte cu un zâmbet, parcă, parcă ştia ce o să se întample. Se uită la telefon, are timp să facă un duş, să dea nişte telefoane înainte de a pleca. Done.
Se gândise de ceva vreme la asta. Îşi imaginase o gramadă de scenarii, dar acum iese cu zâmbetul pe buze şi pleacă spre parc. Mai dă un telefon, să vadă dacă totul e pregătit. Îşi face griji, nu vrea să dea o impresie urâtă ca organizator. :))
După multi, multi paşi, multe, multe emoţii, ajunge la locul întalnirii. După un pupic mic, începe să se înmoaie, să se bâlbăie şi ....eh...şi cu voi acum , vreţi să ştiţi tot! :))
După o mică plimbare, o roagă pe prietena ei să respecte planul...(da, prietena ei era complice :D), ea zâmbeşte larg şi îi urează succes. Ea rămâne uimită şi cu greu o lasă să plece. Sunt doar ei doi acum. El zâmbeşte şi sub nici o formă nu o să'i spună ce are de gând să facă. Oricât de insistentă ar fi. Ea îl ameninţă că pleacă, el nu vrea să'i zică, ea....scoate limba la el, se întoarce şi pleacă. El stă două-trei secunde cu mâinile în şold, uitându'se urât la ea. Apoi fuge, o prinde de mână şi o trage spre el. Exagerase puţin şi din zvâcnitură, ea ajunge exact lângă el. Putea să'i simtă bătăile inimii...Nici unul nu scoate un sunet.... ea, puţin speriată şi roşie la faţă se pierduse în ochii lui verzi. Până la urma... el îşi ia inima în dinţi şi îi spune încet...nu pleca....haide, vino cu mine! Unde? O să vezi, o să'ţi placă! Eşti sigur că o să'mi placă? Daaaaa! Doar e vanilie! Da? Haide atunci! ;;)
Merg amândoi. El încă nu i'a dat drumul. Ajung. Era un loc retras, o paturică frumos aranjată. Se aşează amândoi şi el scoate dintr'un loc ascuns un tort mare de îngheţată. Ah ..şi doar o linguriţă?! Cum să uite el să ia doua? Dar a fost aşa de fuuuunyyyy doar cu una singură! :))
Au stat minute în şir, ore unul langă altul,întinşi pe păturică, ţinându'se de mână şi privind cerul, numărând stelele. Şi'au spus multe, multe poveşti. Au râs cum demult nu au facut'o. Şi ea zâmbea aşa de frumos!!!
Şi ca de obicei, norii le strică planurile. S'au adunat într'un timp atât de scurt...I'a luat prin surprindere. Au lăsat totul baltă, a luat'o de mână şi au alergat aşa până în staţia de autobuz. Stropii de ploaie şi'au făcut datoria şi i'a udat pe amandoi. Fleaşcă amândoi, stăteau şi râdeau unul de altul. Văzând că autobuzul întărzie şi ei îi este frig, o ia de mâini şi o întreabă dacă îi este frig. Ea nu vrea să recunoască. Dar el nu'i dă drumul, o apropie de el, până ea se lipeşte cu trupul ud de el. Tresar amândoi.... îi dă drumul la mâini şi o cuprinde cu braţele şi o strânge la piept. Ea se pierde în braţele lui, îl cuprinde şi ea cu mâinile. Ah, e mult mai bine aşa, spune ea.
Îşi coboară privirea spre ea şi îi spune că e aşa frumoasă şi că are un zâmbet divin. O întreabă dacă ar putea să zâmbească tot timpul.
Ea îi spune să tacă....se uită ...lung la el.....îşi duce capul aproape de el ....şi buzele lor se întâlnesc, după o aşteptare "dureroasă". Totul în jur nu mai contează. Oamenii care se adăpostiseră în staţie, maşinile care treceau grăbite, zâmbetele celor din jur..... nimic nu mai conta. Şi totul se mişca acum cu încetinitorul. Magie...

Şi dacă vă întrebaţi dacă a pierdut autobuzul, vă las pe voi să ghiciţi !

Comments

anelise said…
sigur ca au pierdut autobuzul!dar nu-i asa ca nu le-a pasat? :D
NiRoS said…
Nu le'a păsat câtuşi de puţin. Şi el...când a ajuns acasă, era aşa de happy, parcă ar fi fost stăpânul lumii!
anelise said…
ma bucur pentru el, atunci!
Anonymous said…
frumoasa 'poveste' :)
NiRoS said…
'multumesc' anonimo! :)
Andrada said…
New love?
NiRoS said…
Nu voi raspunde la întrebarea aia. :P
Andrada said…
Hope u moved on...life`s good
NiRoS said…
Nu ştiu cine eşti, dar îţi mulţumesc pentru grijă. :D
Broscuța said…
multumesc .
stiu melodia.
hugs

Popular posts from this blog

Fără soare. /E01