Skip to main content

Rain


E seară. Se trezeşte cu un zâmbet, parcă, parcă ştia ce o să se întample. Se uită la telefon, are timp să facă un duş, să dea nişte telefoane înainte de a pleca. Done.
Se gândise de ceva vreme la asta. Îşi imaginase o gramadă de scenarii, dar acum iese cu zâmbetul pe buze şi pleacă spre parc. Mai dă un telefon, să vadă dacă totul e pregătit. Îşi face griji, nu vrea să dea o impresie urâtă ca organizator. :))
După multi, multi paşi, multe, multe emoţii, ajunge la locul întalnirii. După un pupic mic, începe să se înmoaie, să se bâlbăie şi ....eh...şi cu voi acum , vreţi să ştiţi tot! :))
După o mică plimbare, o roagă pe prietena ei să respecte planul...(da, prietena ei era complice :D), ea zâmbeşte larg şi îi urează succes. Ea rămâne uimită şi cu greu o lasă să plece. Sunt doar ei doi acum. El zâmbeşte şi sub nici o formă nu o să'i spună ce are de gând să facă. Oricât de insistentă ar fi. Ea îl ameninţă că pleacă, el nu vrea să'i zică, ea....scoate limba la el, se întoarce şi pleacă. El stă două-trei secunde cu mâinile în şold, uitându'se urât la ea. Apoi fuge, o prinde de mână şi o trage spre el. Exagerase puţin şi din zvâcnitură, ea ajunge exact lângă el. Putea să'i simtă bătăile inimii...Nici unul nu scoate un sunet.... ea, puţin speriată şi roşie la faţă se pierduse în ochii lui verzi. Până la urma... el îşi ia inima în dinţi şi îi spune încet...nu pleca....haide, vino cu mine! Unde? O să vezi, o să'ţi placă! Eşti sigur că o să'mi placă? Daaaaa! Doar e vanilie! Da? Haide atunci! ;;)
Merg amândoi. El încă nu i'a dat drumul. Ajung. Era un loc retras, o paturică frumos aranjată. Se aşează amândoi şi el scoate dintr'un loc ascuns un tort mare de îngheţată. Ah ..şi doar o linguriţă?! Cum să uite el să ia doua? Dar a fost aşa de fuuuunyyyy doar cu una singură! :))
Au stat minute în şir, ore unul langă altul,întinşi pe păturică, ţinându'se de mână şi privind cerul, numărând stelele. Şi'au spus multe, multe poveşti. Au râs cum demult nu au facut'o. Şi ea zâmbea aşa de frumos!!!
Şi ca de obicei, norii le strică planurile. S'au adunat într'un timp atât de scurt...I'a luat prin surprindere. Au lăsat totul baltă, a luat'o de mână şi au alergat aşa până în staţia de autobuz. Stropii de ploaie şi'au făcut datoria şi i'a udat pe amandoi. Fleaşcă amândoi, stăteau şi râdeau unul de altul. Văzând că autobuzul întărzie şi ei îi este frig, o ia de mâini şi o întreabă dacă îi este frig. Ea nu vrea să recunoască. Dar el nu'i dă drumul, o apropie de el, până ea se lipeşte cu trupul ud de el. Tresar amândoi.... îi dă drumul la mâini şi o cuprinde cu braţele şi o strânge la piept. Ea se pierde în braţele lui, îl cuprinde şi ea cu mâinile. Ah, e mult mai bine aşa, spune ea.
Îşi coboară privirea spre ea şi îi spune că e aşa frumoasă şi că are un zâmbet divin. O întreabă dacă ar putea să zâmbească tot timpul.
Ea îi spune să tacă....se uită ...lung la el.....îşi duce capul aproape de el ....şi buzele lor se întâlnesc, după o aşteptare "dureroasă". Totul în jur nu mai contează. Oamenii care se adăpostiseră în staţie, maşinile care treceau grăbite, zâmbetele celor din jur..... nimic nu mai conta. Şi totul se mişca acum cu încetinitorul. Magie...

Şi dacă vă întrebaţi dacă a pierdut autobuzul, vă las pe voi să ghiciţi !

Comments

Anonymous said…
sigur ca au pierdut autobuzul!dar nu-i asa ca nu le-a pasat? :D
Sorin J. said…
Nu le'a păsat câtuşi de puţin. Şi el...când a ajuns acasă, era aşa de happy, parcă ar fi fost stăpânul lumii!
Anonymous said…
ma bucur pentru el, atunci!
Anonymous said…
frumoasa 'poveste' :)
Sorin J. said…
'multumesc' anonimo! :)
Andrada said…
New love?
Sorin J. said…
Nu voi raspunde la întrebarea aia. :P
Andrada said…
Hope u moved on...life`s good
Sorin J. said…
Nu ştiu cine eşti, dar îţi mulţumesc pentru grijă. :D
f said…
multumesc .
stiu melodia.
hugs

Popular posts from this blog

Time bubble

Era ceva ciudat pe planeta pe care au rămas împreună. Parcă timpul nu trecea și amândoi nu îmbătrâneau. Și chiar nu trecea atunci când el se pierdea în ochii ei. Sau în nopțile acelea lungi în care ea adormea în brațele lui. Planeta pe care o descopereau era ceva de vis. Dar nu asta o să vă povestesc acum. Acum...vreau să aflați ce s-a întâmplat după cei 10 ani pe acea planetă. - Hei R...șoptește el în timp ce ea se întoarce spre el și încearcă să îl ia în brațe. Știi, crezi că ...după ce îți termini cafeaua...crezi că am putea să vorbim despre planeta asta? Faptul că nu timpul nu trece aici, mă îngrijorează. Mai ales că tu însuți mi-ai spus că atunci de când te-ai prăbușit și până am sosit eu nu au trecut decât 2 minute. La naiba, societatea pentru care lucrez a trimis nava de salvare după trei ani. Ce îmi spui tu aici...e imposibil. - Uhmmmmm....lasă-mă...e prea ...de ...dimineață...spunea ea în timp ce se întoarce cu spatele la el, îi trage mâna dreaptă sub capul ei și

De ce ?

De ce ce, v-ati putea intreba...eh....nu va pot raspunde, pt ca sunt mai multe "ce'uri", ca sa le spun asa. Vreau sa aflu raspunsuri...la intrebari cum ar fi : " De ce e atat de usor sa ranesti pe cineva si atat de greu sa spui cu adevarat ce simti?".Mergeam in dimineata asta pe strada, si era asa de liniste...(doh, doar era 5 dimineatza :D), si...m-a lovit melancolia...nu e mare lucru...mi se intampla cam des in ultimul timp, cu toate ca nu-mi pot da seama de ce ...alt de ce ...hmmm...stiu, va intrebati care ar fii urmatorul "de ce"...poi..." De ce lumea nu poate fi mai intelegatoare?"...unii se poarta...de parca ar trebui sa fie doar ca ei si daca nu e cum isi doresc ei...parca s-a sfasit lumea. Hmmm, nu o sa-i pot intelege niciodata, desi ar trebui, pt k ii intalnesc zi de zi..si cred ca o sa incep sa fiu si eu la fel de ne-intelegator ca ei...poate ma loveste si pe mine inspiratia si-mi dau seama de ce se poarta asa.. Hmmm....v'a

Nu știu dacă te mai iubesc...

Nu știu dacă te mai iubesc. Se spune că dacă trebuie să te întrebui dacă mai iubești pe cineva sau nu...atunci cu siguranță răspunsul este nu. Dar...eu nu cred asta. Eu cred că inima minte. Eu cred că sentimentele mint. Cred că ce gândim și simțim sunt lucruri bazate pe convingerile noastre deformate de lumea în care trăim. Câteodata...lucrurile în credem se întorc împotriva noastră. Uneori trăim pe pilot automat fără să știm asta, indiferent cât de auto-conștienți gândim că suntem. Mi-e teamă că o să regret dacă o să te pierd. Ce se întâmplă dacă te pierd și apoi îmi dau seama că mereu te-am vrut?  Cum aș trăi în fantoma iubirii noastre, dacă aș știi că sunt cel care a omorât-o? Tu mă iubești atât de sigur...și cu atâta siguranță și la fel de complet vreau să te iubesc și eu. Vreau să știu de ce iubesc oamenii care nu mă doresc și renunț la cei care o fac... Vreau să ști un lucru despre mine: sunt un supraviețuitor. Dacă m-ai părăsi...sau dacă mă vei forța să te părăsesc...voi fi