O astepta de ceva vreme. Se lasase seara si ea inca nu aparuse. Ingrijorat, cu mainile tremurand de la amestecul de sentimente, incalcite si neintelese, scoate telefonul...tasteaza de trei ori, pana in sfarsit tasteaza cifrele in ordinea corecta pentru a forma numarul ei. Intarzie. Ca de obicei. Ca orice fata. Dupa cateva momente care au trecut ca si pana acum....agitat, incercand sa puna bine orice lucru din camera, sa verifice daca sampania din frigider e inca rece. Daca sentimentele sunt la locul lor. Daca inima ii bate la fel de repede. Se invartea prin camera si se gandea la lucruri amuzante. La ea, poate.
Suna. Ii deschide. Ea, cu chitara in spate, ii zambeste. El se balbaie si din patru cuvinte reuseste, intr'un final, sa spuna un buna, intra. Ea zambeste si intra.
- Hei....multumesc pentru ca ai acceptat sa'mi arati cum ...atingi acele corzi.
- Hei! Cu placere! :D
- Haide....aici, e bine?
- Da, dar o sa'ti cer o favoare. Stinge lumina, nu am mai facut asta pentru nimeni, intotdeuna cant singurica, pe intuneric. Si asa, luna de afara e asa de luminoasa. Si sa nu stai langa mine. Sa nu te vad. Vreau sa'ti ascunzi totul. Ca si cum nu ai fi aici. Doar asa o sa ma auzi cantand!
- Hmm....pai....stii.....bine!
Se aseaza pe pat. Lumina lunii, prin fereastra, trage cu ochiul. Isi aseaza chitara intr'un mod in care el nu mai vazuse. Se ascunde pe covor, cu mainile pe tample, asteptand cu sufletul la gura.
- Sa nu razi! ii sopteste ea!
Tacerea o convinge sa inceapa. In lumina lunii, corzile incep sa prinda viata. Incet, muzica incepuse sa se scurga usor, printre degetele ei. Si totul era atat de linistit, parca tot ce era viu se oprise sa'i auda muzica.
Nu o sa va povestesc cum a fost mzuica, pentru ca putinele cuvinte pe care le stiu nu pot deslusi misterele corzilor care parca nici nu erau atinse de acele degete divine, scaldate de lumina lunii, curioasa si ea sa afle misterul. El...vrajit, nu a scos un sunet. Ascultase in tot acest timp, nemiscat, fiindu'i frica sa nu o intrerupa cumva. Ii tremurau simturile, se zdruncinau intr'un fel care'l facea sa fie ca o statuie, desi ar fi vrut sa zica ceva, sa'si miste capul, amortise, dar o asculta glasul cum nu o facuse niciodata. Si uimit. Uimit pentru ca ea inchisese ochii in tot acest timp. Parca avea versurile acolo, in spatele pleoapelor.
Se facuse asa de tarziu, nici nu va imaginati. Ultimele sunete ale corzilor se pierd in colturile camerei. E intuneric. Deschide ochii, se uita in jur, putin jenata si intreaba "ti'a placut?". Nici un raspuns. "Hei, mai esti aici...sau ai adormit?" intreaba putin speriata, pentru ca nu se auzea nici un sunet, nici o miscare, nimic. "Hei...?" Si incearca sa se ridice... Se loveste de mana lui. Din ...reflex, duce mana peste mana lui. El o prinde si o strange de mana. Se apropie de ea. Ii simtea respiratia si inima cum bate.
- A fost.....divin! Nu stiam ca poti canta asa de frumos!
- Pai...multumesc! Spune ea, rosind.
Trec minute intregi si nici unul dintre ei nu mai spune nimic. Doar se tin de mana.
Intr'un final, se hotaraste sa rupa el tacerea. Dar nu apuca sa spuna nimic, pentru ca ea ii spune usor, soptind cu o voce dulce ...
- Stii ....eu ar trebui sa plec, ar fi mai usor...asa.
- Da, ai ...dreptate. Ar fi mai usor. Si ii da drumul la mana.
Incearca sa se dea jos din pat, cautand ....Dar el, venind de la spate, o prinde de mana, ii cuprinde mijlocul cu cealalta. Si ii sopteste la ureche.
- Nu ... pleca...
- .... mi'e frica....
- ....si mie......
Comments
lalala