Skip to main content

Soapte...



O astepta de ceva vreme. Se lasase seara si ea inca nu aparuse. Ingrijorat, cu mainile tremurand de la amestecul de sentimente, incalcite si neintelese, scoate telefonul...tasteaza de trei ori, pana in sfarsit tasteaza cifrele in ordinea corecta pentru a forma numarul ei. Intarzie. Ca de obicei. Ca orice fata. Dupa cateva momente care au trecut ca si pana acum....agitat, incercand sa puna bine orice lucru din camera, sa verifice daca sampania din frigider e inca rece. Daca sentimentele sunt la locul lor. Daca inima ii bate la fel de repede. Se invartea prin camera si se gandea la lucruri amuzante. La ea, poate.
Suna. Ii deschide. Ea, cu chitara in spate, ii zambeste. El se balbaie si din patru cuvinte reuseste, intr'un final, sa spuna un buna, intra. Ea zambeste si intra.
- Hei....multumesc pentru ca ai acceptat sa'mi arati cum ...atingi acele corzi.
- Hei! Cu placere! :D
- Haide....aici, e bine?
- Da, dar o sa'ti cer o favoare. Stinge lumina, nu am mai facut asta pentru nimeni, intotdeuna cant singurica, pe intuneric. Si asa, luna de afara e asa de luminoasa. Si sa nu stai langa mine. Sa nu te vad. Vreau sa'ti ascunzi totul. Ca si cum nu ai fi aici. Doar asa o sa ma auzi cantand!
- Hmm....pai....stii.....bine!

Se aseaza pe pat. Lumina lunii, prin fereastra, trage cu ochiul. Isi aseaza chitara intr'un mod in care el nu mai vazuse. Se ascunde pe covor, cu mainile pe tample, asteptand cu sufletul la gura.
- Sa nu razi! ii sopteste ea!
Tacerea o convinge sa inceapa. In lumina lunii, corzile incep sa prinda viata. Incet, muzica incepuse sa se scurga usor, printre degetele ei. Si totul era atat de linistit, parca tot ce era viu se oprise sa'i auda muzica.
Nu o sa va povestesc cum a fost mzuica, pentru ca putinele cuvinte pe care le stiu nu pot deslusi misterele corzilor care parca nici nu erau atinse de acele degete divine, scaldate de lumina lunii, curioasa si ea sa afle misterul. El...vrajit, nu a scos un sunet. Ascultase in tot acest timp, nemiscat, fiindu'i frica sa nu o intrerupa cumva. Ii tremurau simturile, se zdruncinau intr'un fel care'l facea sa fie ca o statuie, desi ar fi vrut sa zica ceva, sa'si miste capul, amortise, dar o asculta glasul cum nu o facuse niciodata. Si uimit. Uimit pentru ca ea inchisese ochii in tot acest timp. Parca avea versurile acolo, in spatele pleoapelor.
Se facuse asa de tarziu, nici nu va imaginati. Ultimele sunete ale corzilor se pierd in colturile camerei. E intuneric. Deschide ochii, se uita in jur, putin jenata si intreaba "ti'a placut?". Nici un raspuns. "Hei, mai esti aici...sau ai adormit?" intreaba putin speriata, pentru ca nu se auzea nici un sunet, nici o miscare, nimic. "Hei...?" Si incearca sa se ridice... Se loveste de mana lui. Din ...reflex, duce mana peste mana lui. El o prinde si o strange de mana. Se apropie de ea. Ii simtea respiratia si inima cum bate.
- A fost.....divin! Nu stiam ca poti canta asa de frumos!
- Pai...multumesc! Spune ea, rosind.
Trec minute intregi si nici unul dintre ei nu mai spune nimic. Doar se tin de mana.
Intr'un final, se hotaraste sa rupa el tacerea. Dar nu apuca sa spuna nimic, pentru ca ea ii spune usor, soptind cu o voce dulce ...
- Stii ....eu ar trebui sa plec, ar fi mai usor...asa.
- Da, ai ...dreptate. Ar fi mai usor. Si ii da drumul la mana.
Incearca sa se dea jos din pat, cautand ....Dar el, venind de la spate, o prinde de mana, ii cuprinde mijlocul cu cealalta. Si ii sopteste la ureche.
- Nu ... pleca...
- .... mi'e frica....
- ....si mie......

Comments

Sorin J. said…
Imi cer scuze daca e vreo greseala, de orice fel, nu am dormit toata noaptea. :D

lalala
Anonymous said…
ce frumos!! mi-a placut tare mult!
Anonymous said…
owww e atat de dragut :(

Popular posts from this blog

De ce ?

De ce ce, v-ati putea intreba...eh....nu va pot raspunde, pt ca sunt mai multe "ce'uri", ca sa le spun asa. Vreau sa aflu raspunsuri...la intrebari cum ar fi : " De ce e atat de usor sa ranesti pe cineva si atat de greu sa spui cu adevarat ce simti?".Mergeam in dimineata asta pe strada, si era asa de liniste...(doh, doar era 5 dimineatza :D), si...m-a lovit melancolia...nu e mare lucru...mi se intampla cam des in ultimul timp, cu toate ca nu-mi pot da seama de ce ...alt de ce ...hmmm...stiu, va intrebati care ar fii urmatorul "de ce"...poi..." De ce lumea nu poate fi mai intelegatoare?"...unii se poarta...de parca ar trebui sa fie doar ca ei si daca nu e cum isi doresc ei...parca s-a sfasit lumea. Hmmm, nu o sa-i pot intelege niciodata, desi ar trebui, pt k ii intalnesc zi de zi..si cred ca o sa incep sa fiu si eu la fel de ne-intelegator ca ei...poate ma loveste si pe mine inspiratia si-mi dau seama de ce se poarta asa.. Hmmm....v'a

Time bubble

Era ceva ciudat pe planeta pe care au rămas împreună. Parcă timpul nu trecea și amândoi nu îmbătrâneau. Și chiar nu trecea atunci când el se pierdea în ochii ei. Sau în nopțile acelea lungi în care ea adormea în brațele lui. Planeta pe care o descopereau era ceva de vis. Dar nu asta o să vă povestesc acum. Acum...vreau să aflați ce s-a întâmplat după cei 10 ani pe acea planetă. - Hei R...șoptește el în timp ce ea se întoarce spre el și încearcă să îl ia în brațe. Știi, crezi că ...după ce îți termini cafeaua...crezi că am putea să vorbim despre planeta asta? Faptul că nu timpul nu trece aici, mă îngrijorează. Mai ales că tu însuți mi-ai spus că atunci de când te-ai prăbușit și până am sosit eu nu au trecut decât 2 minute. La naiba, societatea pentru care lucrez a trimis nava de salvare după trei ani. Ce îmi spui tu aici...e imposibil. - Uhmmmmm....lasă-mă...e prea ...de ...dimineață...spunea ea în timp ce se întoarce cu spatele la el, îi trage mâna dreaptă sub capul ei și

Nu știu dacă te mai iubesc...

Nu știu dacă te mai iubesc. Se spune că dacă trebuie să te întrebui dacă mai iubești pe cineva sau nu...atunci cu siguranță răspunsul este nu. Dar...eu nu cred asta. Eu cred că inima minte. Eu cred că sentimentele mint. Cred că ce gândim și simțim sunt lucruri bazate pe convingerile noastre deformate de lumea în care trăim. Câteodata...lucrurile în credem se întorc împotriva noastră. Uneori trăim pe pilot automat fără să știm asta, indiferent cât de auto-conștienți gândim că suntem. Mi-e teamă că o să regret dacă o să te pierd. Ce se întâmplă dacă te pierd și apoi îmi dau seama că mereu te-am vrut?  Cum aș trăi în fantoma iubirii noastre, dacă aș știi că sunt cel care a omorât-o? Tu mă iubești atât de sigur...și cu atâta siguranță și la fel de complet vreau să te iubesc și eu. Vreau să știu de ce iubesc oamenii care nu mă doresc și renunț la cei care o fac... Vreau să ști un lucru despre mine: sunt un supraviețuitor. Dacă m-ai părăsi...sau dacă mă vei forța să te părăsesc...voi fi