Dimineata serii

Nu o sa'mi placa felul cum m'am schimbat. Nu'mi place nici ce o sa scriu acum. Nu o sa fie firesc.
Parca doi oameni se straduiesc sa intretina o conversatie. Si este exact invers decat atunci cand desenezi. Tragi o linie....si stii imediat daca o sa fie un desen bun sau nu.
Ma simt ciudat. Nebunie. Totul mi se pare o partida de sah ... cu acel sentiment ca trecusem prin toate relele posibile si ca acum nimic rau nu o sa ma mai surprinda.
Vreau sa pictez lumina soarelui pe fete de copii sau flori intr'un buchet, sau o strada plina cu ploaie de aprilie! Esentele! Nu lucrurile in sine. Esentele...cele mai marunte, inotand in lumina. Ploaia de azi mi'a ajuns. Si sunt atat de departe de toate. De normalitate. De lumina. De ceea ce as vrea sa fiu!
Ma ridic in picoare si spun rastit "stii...cred ca ai ceva in tine. Nu stiu! Majoritatea femeilor au acest ceva. Vreau sa spun ca femeile sunt....complicate. Fie ca te folosesti de cuvinte, de culori sau de sunete. Indiferent!!!!!
Imi vine greu sa scriu. Am mainile legate. Si ma uit la cer. E absolut gol. Frumos, pur si gol.
Si intotdeuna reuseste sa ma scoata din sarite!